Având în vedere faptul că publicarea Legii nr. 250/2016 a dus la apariţia unor interpretări eronate ale prevederilor legii şi faptul că în textul acesteia există o serie de erori materiale şi omisiuni, Federaţia SANITAS a transmis ieri, 05.01.2017, către Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii propunerile de corectare a Legii nr. 250/2016, iar astăzi, 06.01.2017, acestea au fost discutate şi susţinute în cadrul unei întâlniri cu domnul Florian Bodog- Ministrul Sănătăţii.

Alăturat postăm o sinteză a celor mai importante propuneri ale noastre.

  • Reformularea a 32 deoarece formularea actuală induce confuzie cu privire la aplicabilitatea grilelor din Anexa 1 pentru personalul prevăzut la pct. 4, întrucât în Legea nr. 284/2010 personalul tehnico-administrativ nu a fost prevăzut în Anexa III – Familia ocupaţională „Sănătate”.
  • Sporurile, precum şi celelalte drepturi salariale specifice activităţii trebuie calculate raportat la noile salarii de bază prevăzute de Anexa 1 a legii pentru toate specialităţile medicale.
  • Am propus eliminarea excepţiei de la pct. (62) privind modul de aplicare al sporurilor pentru specialităţile oncologice şi arşi.
  • Am solicitat la art. 32, pct. (7) din O.U.G. nr. 20/2016 ca susţinerea fondului de salarii cu toate sporurile accesorii să fie susţinută din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Păstrarea formei vechi a legii ar însemna susţinerea doar a sumelor necesare plăţii noilor salarii de bază, urmând ca diferenţa pentru influenţa sporurilor să fie susţinută de către unităţile sanitare din serviciile medicale contractate cu casa, ceea ce ar face imposibilă aplicarea sporurilor mai ales la spitalele de monospecialitate (TBC, Infecţioase, SIDA etc) unde cuantumul sporului poate ajunge la 100%.
  • La Anexa 1 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” precizăm faptul că, prin publicarea noilor grile, funcţiile de conducere (membrii comitetului director, medic-şef, şef-serviciu, şef-birou, etc.) vor avea un nivel de salarizare mai mic decât personalul din subordine. Federaţia SANITAS a propus creşteri salariale pentru funcţiile de conducere, astfel încât să eliminăm această deficienţă a legii care ar fi dus la demotivarea persoanelor care ocupă funcţii de conducere.
  • Eliminarea erorilor materiale din grilele de salarizare. De exemplu, asistentul medical debutant cu studii PL, muncitor calificat I, II, III, grila clinic, etc.
  • Completarea grilelor cu funcţiile care lipseau. Spre exemplu, personalul tehnico-administrativ cu studii SSD din grila de neclinic, preot, garderobier, etc.
  • Asimilarea funcţionarilor publici din unităţile de asistenţă socială cu personalul contractual corespunzător funcţiei, gradului, treptei profesionale şi nivelului de studii.
  • Includerea tuturor categoriilor profesionale tehnico-administrative din sectorul de asistenţă socială şi medico-socială în grila de salarizare a Legii nr. 250/2016.
  • Salarizarea personalului din cadrul direcţiilor de sănătate publică prin asimilare cu funcţiile din cadrul caselor judeţene de asigurări de sănătate în conformitate cu art. 31, alin. (19).