După 12 ore de negocieri, Guvernul a găsit bani astfel încât niciun salariat nu va mai înregistra pierderi de venituri, comparativ cu luna februarie 2018

1
5775

Reprezentanții Federației SANITAS și ai celeilalte organizații sindicale prezente la negocieri au fixat principalele puncte convenite într-un Acord. Acestea sunt:
1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.
2) Păstrarea actualelor limitele prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.
5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.
7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.

În condițiile punerii în practică a prevederilor de mai sus, Federația SANITAS nu va declanșa greva generală programată pentru vineri, 11 mai.

1 COMENTARIU

  1. Sunt angajata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca din martie 2018. Astazi am primit fluturasul de salariu si am avut surpriza sa vad ca venitul net s-a micsorat cu aprox 150 lei net pe luna mai fata de luna aprilie. Am cerut explicatii si raspunsul care l-am primit a fost ca eu nu pot beneficia de suma compensatorie (care s-a acordat angajatilor in valoare de 10% din salar datorita faptului ca s-a modificat sporul de calculator de la 15% la 5%) deoarece m-am angajat la spital din luna martie si nu din luna februarie. Asadar eu nu beneficiez de suma compensatorie pentru ca nu pot raporta veniturile mele la luna februarie. Este normal acest lucru? Mentionez ca salariul colegilor mei (care sunt mai vechi in spital) a ramas neschimbat.

Dă-i un răspuns lui Daniela M Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *