Federatia Sanitas din Romania

De ce trebuie să semnezi pentru GREVA SANITAS și să participi la ea

Încă din decembrie 2017 Federația SANITAS a solicitat ministerelor de resort să opereze câteva modificări cruciale la legislația în vigoare, modificări cu ajutorul cărora se puteau evita unele inechități.

Pe tot parcursul negocierilor și mai ales în timpul pichetărilor SANITAS guvernanții au promis reglementarea acestor situații în regim de urgență, promisiuni care nu au fost onorate:
1. Clarificarea impozitării indemnizației de hrană în sensul reducerii impozitării acesteia de la 41,5% la 10% astfel încât contravaloarea ei să poată fi echivalentul tichetelor de masă.
2. Creșterea salariilor de încadrare pentru directorii de îngrijiri și directorii financiar-contabili din instituțiile sanitare.
3. Recunoașterea oficială că moașele, tehnicienii medicali și surorile medicale sunt asimilați asistentului medical din punctul de vedere al momentului de aplicare a creșterilor salariale.
Încă de la publicarea Legii 153/2017 și implicit de la publicarea noului Regulament de sporuri, Federația SANITAS a propus și susținut, la toate nivelurile modificarea acestora atragând atenția asupra inechităților pe care le-au determinat.

Solicitările noastre sunt și astăzi în discuție, făcând parte din revendicările noastre permanente:
1. Eliminarea plăților suplimentare pentru sâmbete, duminici și sărbători legale și pentru gărzile medicilor din plafonul de 30% pentru sporuri.
2. Păstrarea dreptului câștigat de sistemul sanitar, de a fi exceptat de la plafonul de 30% pentru sporuri, în situații speciale, prin Hotărâre de Guvern.
3. Posibilitatea cumularii sporurilor prevăzute în anexele 6 și 7 ale Regulamenrului de sporuri, cu cele de condiții de muncă, situație care ar permite echilibrarea veniturilor pentru personalul încadrat în spitalele de importanță națională și Institutele Naționale.
4. Asigurarea creșterii salariilor de încadrare la nivelul anului 2022 pentru toate categoriile profesionale din sistemul sanitar, inclusiv personalul TESA.
5. Asigurarea salariilor de bază corect pentru biologi, chimiști, biochimiști, psihologi, fizioterapeuți, farmaciști și asistenți sociali (la nivel de pregătire similar – salarizare similară).
6. Păstrarea limitelor prevăzute în actualul Regulament de sporuri cu garantarea unui spor minim care să previna reducerea veniturilor salariale.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!