CAROL DAVILA
Întemeietorul medicinei moderne româneşti.
(n. 1828, Parma, Italia – d. 24 august 1884, Bucureşti)
Carlo Antonio Francesco d’Avila – Carol Davila – medic şi farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania şi Franţa.
Se spune că Davila ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt, deşi nu s-a putut demonstra cu documente, iar tatăl nu şi-a asumat paternitatea.
A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o în 1853. După ce şi-a dat doctoratul la Paris şi a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne şi Cher, soseşte în Ţara Românească la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, în urma unei întâmplări. În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris s-au primit două cereri de medici: una din partea şahului Persiei şi cealaltă din partea domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Davila alege să vină în România, deschizând astfel șirul unor reforme sanitare care, de această dată, nu vor mai fi abandonate.
CAROL DAVILA ȘI DEZVOLTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI MEDICAL
Pentru a pune în practică reformele propuse, Davila are nevoie de cadre medicale cu ajutorul cărora să-şi poată construi opera medicală.
În 1842, Nicolae Kretzulescu, primul „valah” doctor în medicină de la Paris, înființează la Colțea prima școală de chirurgie, care însă nu rezistă decât câțiva ani.
În 1850, se deschide la Spitalul Oștirii din București Școala militară de mică chirurgie.
Școala de mică chirurgie de la Colțea se redeschide în 1853, sub conducerea doctorului Gheorghe Polizu, la Filantropia.
Convins fiind de nevoia unui învățământ medical, domnitorul Barbu Știrbei aprobă propunerea doctorului Kretzulescu de a se uni cele două școli și, la 4 decembrie 1855, se deschide la Spitalul Oștirii de la Mihai Vodă o nouă Școală de mică chirurgie, pe care o pune sub conducerea lui Carol Davila. Acesta o organizează după modelul unei instituții de acelați profil, din Angers,
Tot în 1855, înfiinţează o şcoală de felceri iar un an mai târziu, creează în şcoala secundară de chirurgie, cu program şcolar teoretic-liceal şi sanitar-militar, secţia de farmaceutică, prima de acest fel din țările române.
După trei ani, în 1859, Davila transformă Școala de mică chirurgie în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, studiile de aici având o durată de 8 ani (5 de studii și 3 de practică). Școala se dezvoltă, prin apariția unor secții noi, precum cea de Medicină Veterinară (în 1860). În anul 1869, şcoala devine Facultate de Medicină, Chirurgie şi Farmacie.
CAROL DAVILA, PĂRINTELE SISTEMULUI SANITAR MILITAR
Încă de la venirea sa în Țara Românească, în 1853, Carol Davila este numit șef al Spitalului oștirii, functie pe care o va ocupa până în 1882.
În 1858, începe construcția Spitalului Militar din București; din momentul mutării în noul lăcaș, Carol Davila organizează instituția medicală pe trei și ulterior patru secții, numite ulterior divizii. Fiecare divizie avea un medic-șef, șef de clinică, secundar, farmacist și subchirurgi. Carol Davila nu mai admite să lucreze în spital decât medici cu diplomă.
În 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îi conferă lui Davila rangul de general şi îl numește inspector general al serviciului sanitar medical, după ce, anterior, avusese gradul de colonel şi fusese numit medic-şef al armatei române.
SISTEMUL SANITAR ROMÂNESC SUB SEMNUL LUI CAROL DAVILA
Primul lucru pe care l-a făcut Carol Davila la sosirea în Țara Românească a fost întocmirea unui raport documentat privind starea şi organizarea sanitară a ţării, document pe care l-a înaintat domnitorului după doar câteva zile. Avea nevoie de argumente solide pentru a-şi susţine în faţa mai-marilor vremii propunerile de construcţie a sistemului sanitar.
Cele două direcţii principale au fost înfiinţarea instituţiilor medico-sanitare, în paralel cu punerea bazelor unui sistem de învăţământ de specialitate.
A organizat serviciul românesc de ambulanţe, care îşi va arăta extraordinara utilitate şi în timpul Războiului de Independenţă. Primeşte decoraţii de la turci şi români.
În anul 1860, la iniţiativa lui Davila, au fost create două servicii medicale de specialitate: unul de medicină internă, sub conducerea doctorului Polizu, unul de clinică chirurgicală, condus de profesorul Turnescu. Tot ideea lui este introducerea consultaţiilor gratuite în spitale (primul fiind la Colţea), pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale ţării epidemii grave, călătoreşte şi inspectează spitale.
În acelaşi an, 1961, ia în întreţinere 40 de fetiţe orfane, găsite în mahalalele Bucureştiului, pe care le ţine în casă şi le îngrijeşte, înfiinţând primul azil de fete din România. Ulterior, a înfiinţat un orfelinat pentru 40 de băieţi. Tot prin grija lui, s-a înfiinţat în Pantelimon prima şcoală de surdo-muţi din România, cu ateliere de tâmplărie şi sculptură.
Elaborează măsuri pentru apărarea sănătăţii muncitorilor şi organizează primele dispensare în ţară. Organizează conferinţe medicale şi ţine prelegeri cu demonstraţii experimentale la Sfântu Sava; introduce concursurile medicale şi stagiile obligatorii în spitale. Se preocupă de efectele curative ale apelor minerale, primul studiu elaborat de Davila fiind asupra celor din zona Călimăneşti-Căciulata, pe care le recomandă în ţară şi străinătate.
Pe cheltuiala lui, se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor din şcolile pe care le coordonează.
Înfiinţează, împreună cu un horticultor austriac, Grădina Botanică din Bucureşti, pentru instruirea studenţilor şi pentru aprovizionarea cu plante medicinale a farmaciilor.
Înfiinţează mai multe societăţi: Societatea medicală (1857), Societatea de Cruce Roşie şi Societatea Ştiinţelor Naturale (1876), precum şi reviste de specialitate: Monitorul Medical (1862) şi Gazeta Medicală (1865).
Ca opere de specialitate, s-au remarcat Profilaxia sifilisului (1853) şi Aerul atmosferic (1871).
Pentru dovezile sale de patriotism necondiţionat faţă de patria sa adoptivă, la 4 iunie 1864, în Camera Deputaţilor se propune acordarea cetăţeniei române, acest lucru împlinindu-se după venirea Regelui Carol, la 31 mai 1868.
A fost căsătorit de două ori, prima soţie a murit la un an de la căsătorie, iar cea de a doua în timpul unei conferinţe a soţului ei, un ucenic dându-i stricnină în loc de chinină şi otrăvind-o.
Importanţa lui Carol Davila este recunoscută şi prin faptul că unele dintre cele mai importante instituţii de sănătate îi poartă numele: Universitatea de Medicină şi Farmacie, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, Şcoala Postliceală Sanitară ş.a.
Carol Davila a murit pe 24 august 1884 la vârsta de 56 de ani. Se spune că şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a luat pulsul, şi-a administrat medicamente şi şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultima clipă.