IOAN CANTACUZINO
Savantul român al cărui bust este așezat în holul principal al sediului Organizației Mondiale a Sănătății de la Geneva.
(n. 25 noiembrie 1863, Bucureşti – d. 14 ianuarie 1934, Bucureşti)
Prof. Ioan Cantacuzino a fost medic şi microbiolog, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.
De la 16 ani studiază la Paris – este absolvent al Liceului Louis-le-Grand, apoi îl regăsim, în calitate de student, parcurgând studii de filosofie (1882-1886), ştiinţe naturale (1886-1891) şi medicină (1887-1894). În 1895 obţine titlul de Doctor în Medicină, cu teza cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism. Lucrează la Institutul Pasteur din Paris, sub atenta coordonare a profesoruluiIlia Mecinikov – un nume recunoscut în domeniul imunologiei și microbiologiei. Profesorul Cantacuzino va păstra, de-a lungul timpului, o legătură științifică strânsă cu celebrul institut, fapt deosebit de benefic pentru instituția cu același profil, pe care o va crea mai târziu în România.
La întoarcerea în ţară, în 1901, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Între 1908 – 1910 ocupă funcția de director general al Serviciului Sanitar din România; în această calitate, organizează servicii sanitare model în opt județe și laboratoare de bacteriologie în principalele județe ale țării. În timpul mandatului său este adoptată (în 1910) o nouă Lege Sanitară, cunoscută și ca ”Legea Cantacuzino”.
Desfăşoară o amplă activitate de cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Ioan Cantacuzino pune la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită Metoda Cantacuzino, metodă folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră.
În cel de-al doilea Război Balcanic, armata română s-a confruntat cu o epidemie de holeră, pe care profesorul Cantacuzino a reușit să o învingă; a preparat un nou tip de vaccin antiholeric, iar sub conducerea lui, în laboratorul de medicină experimentală s-au pregătit vaccinuri contra tifosului exantematic, difteriei, meningitei.Vaccinarea antiholerică masivă realizată de el în 1913 este cunoscută ca Marea experienţă românească.
Folosindu-se de rezultatele cercetărilor sale și de experiența dobândită, doctorul Cantacuzino a organizat în mod remarcabil campaniile de combatere a epidemiei de tifos exantematic și de holerăatât în în timpul primului Război Mondial, cât și după încheierea acestuia; este organizatorul primei campanii anti-malarie din țara noastră.
Datorită profesorului Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus în 1926 vaccinul BCG (Bacilul Calmette-Guérin), având germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei.
Profesorul doctor Ion Cantacuzino este autorul unor lucrări fundamentale şi cu privire la descoperirea imunităţii celulare şi umorale, asupra sensibilităţii şi lipsei de imunitate a organismului faţă de scarlatină. A creat noţiunea de imunitate prin contact.
Înființează Institutul de Seruri şi Vaccinuri (1921) care îi poartă numele şi Laboratorul de Medicină Experimentală (1901) din cadrul Facultăţii de Medicină.
Este fondator al unor publicații de specialitate de specialitate prestigioase:Revista Ştiinţelor Medicale (1905), Annales de Biologie (1911) şi Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie.
Activitatea sa medicală și științifică este recunoscută atât în România, cât și în plan internațional: a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Naţiunilor, membru al societăţilor de Biologie, de Patologie Exotică şi al Academiei de Ştiinţe din Paris.
A primit titlul de Doctor honoris causa din partea mai multor universităţi – Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) şi Bordeaux (1934).
Credincios până în ultima clipă activității de cercetare pe care o desfășura în cadrul Institutului de Seruri și Vaccinuri, profesorul dr. Cantacuzino cere, prin testament, să fie înmormântat în cripta institutului, dorință care i-a fost îndeplinită.