Federatia Sanitas din Romania

Nicolae Manolescu (1850-1910)

Prof. univ. dr. NICOLAE MANOLESCU

Întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie.
(n. 10 februarie 1850, Șarânga, jud. Buzău – d. 20 august 1910, Strunga, jud. Iași)

A urmat studiile secundare la Buzău şi medicale la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1871 – 1878), obţinând titlul de doctor cu teza: Câteva cuvinte asupra cloroformizaţiunii copiilor (1878). Apoi, a lucrat ca medic de circumscripţie în judeţul Buzău (1878 – 1879). Timp de trei ani (1879 – 1881), a făcut stagii de specializare în oftalmologie la Paris şi Viena, după care a lucrat ca medic oculist al Spitalului „Brîncovenesc” din Capitală (1881 – 1883). Și-a desfăşurat activitatea didactică la Clinica de Oftalmologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, între anii 1884 – 1909.

A avut o bogată activitate științifică, elaborând o serie de studii și lucrări asupra afecțiunilor oculare precum miopia; a contribuit la perfecționarea tehnicilor oftalmologice, creând procedee proprii de tratament pentru cataractă, care îi poartă numele.

Concomitent cu activitatea medicală și științifică, a deţinut şi funcţia de director general al Serviciului Sanitar al României (1903 – 1904). A fost redactor al revistelor „Analele medicale române” (1884 – 1889) şi „Apărătorul Sănătăţii” (1891-1898). Este fondator şi cel dintâi preşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor din România (1897). (sursa: evenimentul.ro)

Născut într-o familie de țărani, Nicolae Manolescu-Strunga a fost preocupat de starea sanitară din mediul rural, înființând infirmerii în diferite sate, pentru a combate bolile specifice acelei perioade; pe proprietatea sa pe care a cumpărat-o înainte de 1900, “Moşia Strunga-Criveşti”, a înfiinţat pentru prima dată în Romania “băi populare”.

Pentru lucrarea sa din 1895, „Igiena-țeranului. Locuința, iluminatul și încălditul ei. Îmbrăcămintea, încălțămintea alimentațiunea țeranului în deosebitele epoce ale anului și în deosebitele regiuni ale țerii”, Manolescu-Strunga a primit premiul Academiei Române şi Ordinul ”Bene Merenti”Clasa I (1904)

Surse: (ziarulevenimentul.ro; edusoft.ro; revistaclepsydra.ro)