Federatia Sanitas din Romania

Comunicat de presă: Medicina școlară are nevoie de un statut juridic de sine stătător și uniform la nivel național

Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, Federația SANITAS din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar – București, EDU 360 și Publive au organizat miercuri, 30 iunie 2021, conferința ”Medicina Școlară – dorința legiferată”

Tema principală a acestei dezbateri a fost găsirea unor soluții care să conducă la armonizarea cadrului legislativ existent într-un act normativ integrat care să statueze regimul juridic al medicinei școlare.

Participanții au propus formarea unui grup de lucru pentru realizarea proiectului de act normativ, în care părțile interesate să fie reprezentate de câte două persoane (reprezentant titular și reprezentant supleant). Președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților a propus ca acest proiect să fie prezentat pe data de 1 septembrie 2021, când participanții de astăzi se vor reuni  într-o nouă conferință la care ne dorim să se alăture și alți reprezentanți ai întregului spectru politic, precum și cei ai societății civile.

Alte subiecte dezbătute astăzi au fost: dezvoltarea infrastructurii de cabinete medicale școlare și cabinete stomatologice școlare; actualitatea și perspectivele profesiei de medic de medicină școlară; atribuții ale asistenților medicali din cabinetele de medicină școlară.

Participanții au subliniat că medicina școlară reprezintă serviciul primar prin care se asigură sănătatea colectivităților de copii și tineri, iar buna sa funcționare demonstrează preocuparea pe care o are statul pentru sănătatea generațiilor actuale și viitoare.  La modul ideal, fiecare unitate școlară ar trebui să aibă propriul cabinet medical școlar dotat cu tot ceea ce este necesar – aparatură, materiale sanitare și medicamente, să existe medic de medicină școlară, să existe asistent medical, astfel încât sănătatea elevilor să fie plasată pe primul plan și în realitate, nu numai la nivel declarativ.

În România există diferențe mult prea mari între unitățile școlare din mediul urban și cel rural, în ceea ce privește funcționalitatea cabinetelor medicale școlare. Dacă în mediul urban există o rețea de medicină școlară funcțională, formată din echipe de medici, medici dentiști și asistenți medicali, în mediul rural situația este dezastruoasă. Conform datelor publicate de Ministerul Sănătății, la începutul anului școlar 2020 – 2021 asigurau servicii medicale în cabinetele de medicină școlară din întreaga țară 1302 medici (788 cu specialitatea medicină generală și 514 cu specialitatea stomatologie) și 3.630 de asistenți medicali (3262 cu specialitatea medicină generală și 368 cu specialitatea stomatologie).  (http://www.ms.ro/2020/09/10/cresterea-bugetului-pentru-reteaua-de-asistenta-medicala-scolara/)

La conferința de la Palatul Parlamentului au participat prof.univ.dr. Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților, Natalia Intotero, președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, reprezentanți ai Federației Sanitas din România și ai organizației SANITAS din cadrul ASSMB. De asemenea, au luat parte la dezbateri reprezentanți ai asociațiilor de părinți și de elevi, ai FNAP-București, ai ASSMB, ai organismelor profesionale medicale – OAMGMAMR București, Colegiul Psihologilor, Colegiul  Medicilor Stomatologi, ai rețelei nationale de centre de transfuzii și ai Primăriei sector 4.

Leonard Bărăscu, președinte Federația SANITAS din România