Federatia Sanitas din Romania

SANITAS a reușit extinderea prevederilor O.U.G. 63/2023

În ședința de Guvern de ieri, 31 august a.c., s-a aprobat O.G. nr. 42/2023 care a și fost publicată în Monitorul Oficial în cursul serii de ieri.

Astfel, ca rezultat al negocierilor SANITAS cu reprezentanții Guvernului, avem astăzi prevederi mai clare și extinse pentru acordarea beneficiilor obținute pentru membrii noștri de sindicat.

Pentru a nu mai exista confuzii și interpretări abuzive, O.G. nr. 42/2023 extinde acordarea indemnizației lunare negociată și obținută de SANITAS, pentru toți salariații din Anexa II la legea-cadru 153/2017, începând cu luna august a acestui an.

Astfel, de aceste sume vor beneficia și salariații din Asistența Socială! Mai mult decât atât, de o indemnizație lunară pentru efectuarea gărzilor vor beneficia și medicii rezidenți, la solicitarea Federației SANITAS!

De asemenea, un aspect foarte important legiferat de această Ordonanță este acela că aceste indemnizații nu se iau în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea 135/2017.

ORDONANȚA GUVERNULUI NR. 42/2023:

”……….ART. II – În anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul II, art. 31, se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 31 – (1) Începând cu luna august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar salarizat potrivit prezentei anexe, beneficiază de o singură indemnizaţie lunară stabilită în cuantum brut după cum urmează:

(2) Pentru personalul prevăzut la alin. (1) din unităţile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de drepturile salariale prevăzute la alin. (1) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”.

(3) Indemnizațiile lunare prevăzute la art. (31) alin. (1) nu se iau în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din prezenta lege.”

Pe ultima sută de metri, dar în timp util pentru ca salariații să își poată primi drepturile obținute prin negocierile Federației SANITAS cu Guvernul României, primul-ministru al României, dl. Marcel Ciolacu și-a onorat promisiunile făcute atât nouă, ca organizație, cât și angajaților din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ.