Federatia Sanitas din Romania

Federația SANITAS cere autorităților competente măsuri urgente și complete pentru îmbunătățirea mediului de lucru din spitalele de psihiatrie

La începutul acestei săptămâni, Federația SANITAS a organizat o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor membre SANITAS din peste 150 de unități sanitare. O secțiune specială a fost organizată pentru spitalele de psihiatrie din România, pentru a discuta situația personalului angajat în aceste instituții și modalitățile de îmbunătățire a mediului de lucru.

Printre cei prezenți s-au aflat și delegații a trei dintre cele patru spitale ”de maximă siguranță”, care au adus în atenția participanților o multitudine de probleme legate de: necesarul de personal medical și administrativ (inclusiv personal de pază și protecție), resursele materiale și financiare ale instituțiilor medicale în cauză, salarizarea și sporurile angajaților, nevoia de pregătire a personalului medical pentru limitarea riscurilor de producere a unor evenimente similare celor petrecute recent la Săpoca; necesitatea aplicării unor reglementări speciale pentru aceste instituții.

În urma analizei situației din spitalele de psihiatrie, în general și, în particular, a celor ”pentru măsuri de siguranță”, Federația SANITAS, în calitate de organizație reprezentativă la nivel de sector de activitate „Sănătate. Activități sanitar-veterinare”, reunind toate categoriile de personal din aceste unități, solicită autorităților competente revizuirea legislației în vigoare și completarea acesteia în sensul:

În ceea ce privește spitalele de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță, solicitarile noastre sunt:

Federația SANITAS solicită, de asemenea, organizarea în regim de urgență a unei întâlniri la nivelul conducerii Ministerului Sănătății cu reprezentanți ai salariaților din spitalele de psihiatrie, pentru o analiză atentă și competentă a felului în care funcționează astăzi aceste unități și pentru identificarea de solutii optime și rapide pentru îmbunătățirea condițiilor existente.

Orice modificare legislativă inițiată de autorități fără consultarea celor direct implicați în munca cu pacienții bolnavi psihic, instituționalizați în România, va fi cu siguranță incompletă și nu va putea asigura funcționarea în siguranță a acestor instituții.

Biroul Operativ al Federației SANITAS din România