La întâlnirea de astăzi dintre reprezentanții confederațiilor sindicale și Premierul României împreună cu echipa sa, ni s-a reconfirmat faptul că în România anului 2017 nu există dialog social!

Deși susțin în permanență că punerea în practică a programului de guvernare este principalul lor deziderat, atunci când lansează afirmații de genul: “fără transferul contribuțiilor sociale la angajat, nu vom aplica nici Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice”, par să uite subit promisiunile făcute atât în campanie cât și în perioada de negociere a legii salarizării bugetarilor.

Chiar dacă la întâlnirea de ieri, unde reprezentanții SANITAS au argumentat din nou, cu cifre reale, de ce transferul contribuțiilor anulează creșterile de venituri promise la negocierea legii salarizării, miniștrii prezenți păreau că au înțeles și că sunt pregătiți să propună soluții, astăzi ne-am izbit din nou de o atitudine inflexibilă, ba chiar lipsită total de voința de a asigura o viață decentă salariaților din această țară.

În acest context, Federația SANITAS își va continua acțiunile de protest în perioada următoare, așteptând întâlnirile sectoriale promise de către guvernanți și continuând să argumenteze solicitările înaintate cu speranța că partidul de stânga care girează acest guvern va reuși să păstreze echilibrul între doctrină și nevoia de a colecta suficient la bugetul de stat.

Noi nu vom accepta niciun fel de pierderi la veniturile membrilor noștri de sindicat!

Biroul de presă al Federaţiei SANITAS din România


#nucedăm

1 COMENTARIU

  1. domnule presedinte Leonard Barascu am vazut grilele de salarizare prezentate de ministrul muncii in emisiunea sinteza zilei .Ce parere aveti ca de la 01 martie 2018 se maresc salariile NUMAI pentru asistentii medicali cu studii superioare.Oare o fi bine asa ceilalti nu muncesc la fel

Dă-i un răspuns lui circeanu viorel Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *