Astăzi, 23 noiembrie 2017, membrii Consiliului Național al Federației SANITAS din România s-au întrunit pentru a analiza stadiul modificărilor la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificări pe care premierul și viceprim-ministrul României, președintele Camerei Deputaților și ministrul Sănătății și le-au asumat în fața reprezentanților SANITAS, în ședința din luna octombrie 2017.
Constatăm că, în această lună, proiectul de Ordonanță de Urgență care are ca scop modificarea Legii 153/2017 a suferit repetate corecturi și completări, fără să se ajungă la o formă finală până la acest moment, fapt care nu face decât să ne îngrijoreze.
Este adevărat că, în toată această perioadă, Federația SANITAS a avut acces la formele intermediare ale proiectului de act normativ și a făcut o serie de propuneri și amendamente suplimentare, toate în concordanță cu cele discutate și acceptate în ședința Consiliului Național SANITAS din 26 octombrie.
Ultimele solicitări ale Federației s-au referit la:
I. eliminarea raportării sporurilor pentru drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopții, la salariul din ianuarie 2018;
II. reformularea unor articole pentru a se preveni eventuala diminuare a veniturilor funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică (în perioada 2018 – 2022), precum și pentru a permite acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și personalului tehnic, administrativ şi de deservire din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale;
III. eliminarea obligativității impuse medicilor de a efectua gărzi în afara programului normal de lucru de la funcţia de bază până la limita a 48 de ore pe săptămână;
IV. renunțarea la formulări care lasă loc la interpretări ale prevederilor legale, în defavoarea diferitelor categorii profesionale de angajați din sistemul de sănătate și asistență socială.
Reiterăm faptul că toate propunerile noastre sunt în concordanţă cu cele convenite în cadrul şedinţei Consiliului Naţional SANITAS din 26 octombrie 2017 cu delegaţia guvernamentală.
Acest lucru ne permite să ne exprimăm speranţa că promisiunile făcute se vor materializa în cel mai scurt timp, iar modificările / completările la Legea 153/2017, cerute de Federația SANITAS, vor fi legiferate în proxima ședință de guvern.
Biroul de presă al Federației SANITAS din România