Comunicat de presă: FEDERAȚIA SANITAS A SEMNAT CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ PENTRU SECTORUL PUBLIC DE SĂNĂTATE

0
1384

Astăzi, 5 septembrie 2023, Federația SANITAS din România, în calitate de organizație sindicală națională reprezentativă pentru sectorul de negociere colectivă ”Sănătate”, a semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Sector Bugetar Sănătate pentru perioada 2023 – 2025. Se soluționează astfel încă o revendicare a Federației SANITAS pentru care membrii noștri au protestat încă de la începutul acestui an.

Federația SANITAS din România este inițiatoarea și semnatara, în martie 1992, a primului contract colectiv de muncă din România, aplicabil în sectorul  public de Sănătate. În cei peste 30 de ani de activitate am îmbunătățit acest CCM până la forma semnată astăzi, pe care o considerăm cea mai favorabilă pentru membrii pe care îi reprezentăm.

După negocieri care au durat mai bine de un an, am semnat astăzi un nou contract colectiv de muncă avantajos pentru membrii noștri de sindicat din sectorul public de Sănătate. Drepturile celor pe care îi reprezentăm sunt mai bine protejate și, ceea ce este foarte important, nu numai că am conservat ceea ce obținusem în CCM-urile anterioare pentru angajați, ci am reușit să obținem și drepturi suplimentare. Sub incidența documentului semnat astăzi intră angajații din toate instituțiile sanitare aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătății, precum și cele aflate în subordinea autorităților locale și a instituțiilor publice cu rețea sanitară proprie. În perioada următoare ne vom concentra pe negocierile unui CCM la nivel de Asistență Socială, negocieri care sunt deja începute”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS.

Dincolo de faptul că un Contract colectiv de muncă la nivel de sector public de Sănătate apără drepturile angajaților, de acum încolo, orice negociere a unui CCM la nivel de unitate sanitară va trebui să aibă ca prevederi minimale tot ceea ce conține CCM-ul semnat astăzi. Se respectă  astfel principiul conform căruia ”contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să  stabilească drepturi  la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior”.

Noul Contract Colectiv de Muncă semnat astăzi își va produce efectele odată cu înregistrarea documentului la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, moment în care vom publica CCM-ul pe site-ul federației și îl vom transmite tuturor organizațiilor noastre.

BIROUL EXECUTIV AL FEDERAȚIEI SANITAS DIN ROMÂNIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *