În Ajunul Crăciunului, guvernul Bolojan ne face deja obișnuitul cadou: o nouă ordonanță-trenuleț. Nu este un act de reformă, ci mai degrabă ci un instrument de avarie bugetară, construit pe o logică simplă și cinică: statul nu își corectează propriile disfuncționalități, ci mută costul dezechilibrelor pe umerii salariatului bugetar și ai cetățeanului obișnuit.
În numele ”disciplinei bugetare”, guvernul blochează venituri, amână încă odată aplicarea unor drepturi salariale de care angajații ar fi fost normal să beneficieze încă de a cum cinci ani, îngheață mecanisme de protecție socială și extinde controlul administrativ.
Principalul ”amortizor” al deficitului bugetar rămâne tot salariatul din sistemul public.
Menținerea salariilor, sporurilor și a altor drepturi la nivelul anilor anteriori, în contextul unei inflații ridicate, nu este neutralitate bugetară, ci tăiere reală de venituri. Puterea de cumpărare scade continuu, în condițiile în care efortul de muncă al angajatului rămâne același sau crește.
Asistăm la o supraîncărcare administrativă fără compensare, deoarece O.U.G. 89/2025 impune noi obligații de raportare, proceduri suplimentare, responsabilități adminsitrative extinse, pe fondul unui numeric de personal în scădere (prin pensionare, prin înghețare de posturi, prin plecări din sistemul public către cel privat etc.), a unei creșteri excesive a atribuțiilor / angajat (un angajat este pus în situația de a acoperi munca a altor 1-2 posturi neocupate) și a unui așa-zis proces de digitalizare a serviciilor publice care se dovedește până acum a fi un eșec continuu. Astfel salariatul bugetar este transformat într-un executant supraîncărcat, vinovat de eventuale erori sistemice pe care nu le controlează.
Și – culmea ipocriziei – vulnerabilitatea socială a majorității cetățenilor României este recunoscută explicit, însă prost tratată. ”… în România, rata deprivarii materiale este de 17,2% față de media UE de 6,4%” afirmă textul ordonanței. Însă măsurile luate sunt fie parțiale, fie amânate, fie temporare, fie condiționate. Așadar, statul admite problema, dar refuză soluțiile structurale, preferând gestionarea sărăciei, nu reducerea ei.
În sectorul de sănătate, ordonanța nu aduce reforme reale, ci blocaje și presiuni suplimentare
Personalul medical și administrativ din spitale este sufocat de sarcini birocratice, în timp ce pacienții resimt direct disfuncționalitățile prin întârzieri și incertitudine. În loc să fie susținut, sistemul public de sănătate este tratat ca o sursă de economii și în niciun caz ca un pilon de siguranță națională. Acolo unde în timpul anului erau anunțate posibile majorări ale punctului per serviciu medical, este evident că acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce a generat acuze masive din partea personalului medical.
Mai grav, neaplicarea repetată a prevederilor Legii salarizării bugetare și menținerea cheltuielilor salariale la niveluri restrictive echivalează, în contextul inflației, cu o scădere reală a veniturilor pentru personalul din sistemul public de sănătate. Statul le cere medicilor, asistenților, personalului auxiliar etc. să lucreze mai mult, în condiții mai grele, pentru bani care valorează tot mai puțin. Rezultatul este previzibil: epuizare, demotivare și continuarea exodului profesional.
Modificările privind concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale sunt motivate de „simplificare administrativă”, dar efectul concret este haosul procedural: recalculări, declarații rectificative, corecții succesive și întârzieri la plată.
Asistența socială – drepturi amânate, vulnerabilități perpetuate
În viziunea guvernului Bolojan, asistența socială este tratată ca și ”cheltuială”, nu ca investiție în om. Cinic spus, dacă nu ești forță de muncă funcțională, respectiv dacă ai ”ghinionul” ca în 2026 să fii pensionar fără sprijin, copil fără familie, persoană cu dizabilități etc., statul vede în tine doar sursă de cheltuieli fără rezultat economic. Ordonanța prorogă aplicarea unor drepturi esențiale pentru persoanele cu dizabilități, invocând dificultăți administrative și lipsa pregătirii sistemelor informatice. Cu alte cuvinte, statul își recunoaște incapacitatea, dar nota de plată este achitată tot de cei mai vulnerabili.
Persoanele cu dizabilități, vârstnicii și ceilalți beneficiari ai serviciilor sociale rămân captivi într-un sistem depășit, inechitabil și birocratic. Drepturile lor nu sunt negate frontal, ci amânate la nesfârșit, transformate într-o promisiune vagă, dependentă de „capacitatea administrativă” a statului.
În paralel, personalul din asistența socială este supus acelorași restricții salariale și de personal. Asistenții sociali gestionează cazuri tot mai complexe, cu resurse tot mai puține, într-un climat de subevaluare profesională cronică. Statul cere empatie, implicare și responsabilitate, dar oferă instabilitate și plafonare.
Ordonanța-trenuleț nu aduce nimic bun nici pentru celelalte sectoare ale economiei!
Nu vă lăsați înșelați de așa-numitele măsuri fiscale în favoarea antreprenorilor, pentru relansarea economiei și sprijinirea companiilor, cu accent pe sectorul IMM! Da, se reduce impozitul pe cifra de afaceri, de la 1% la 0,5% pentru 2026. Însă toate măsurile fiscale și administrative impuse agenților economici – garanții de 120%, autorizări greoaie, sancțiuni rapide etc. – se vor transforma în costuri care vor fi transferate inevitabil către consumator prin prețuri crescute, servicii mai slabe calitativ, retragerea unor companii de pe piața românească etc.
Așadar, nici prin ediția 2025 a Ordonanței-trenuleț statul nu se reformează pe sine! STATUL SE SALVEAZĂ DIN NOU PE SPATELE NOSTRU, AL CETĂȚENILOR, ÎN SPECIAL AL SALARIAȚILOR DIN SISTEMUL PUBLIC!
Notă: O.U.G. nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Ajunul Crăciunului, în M.O. Partea I nr. 1203/24.12.2025.
