DAN THEODORESCU
Medic chirurg, stomatolog, fondatorul învăţământului universitar stomatologic din România
(n. 2 martie 1899, Tulcea – d. 30 iunie 1948, Bucureşti)
Cu mai bine de 70 de ani în urmă, medicul Dan Theodorescu propunea Ministerului Sănătății să înființeze posturi de medici stomatologi școlari în școlile primare și în licee. Ideea făcea parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a acestui domeniu medical, alături de crearea unei școli românești de stomatologie de nivel superior și de punerea în practică a conceptului de ”stomatologie socială” prin înființarea centrelor stomatologice în București și în alte orașe.
Dan Theodorescu și-a început studiile medicale imediat după Primul Război Mondial, fiind student la Iași și apoi la București. În 1925 primeşte titlul de doctor, susţinând lucrarea cu tilul Contribuţiuni la studiul şi tratamentul cancerului laringean.
Lucrează inițial ca medic internist la Spitalul Militar Central din Bucureşti (1922 – 1925), iar până în 1931 este medic chirurg, apoi medic primar în cadrul aceluiaşi spital.
A fost preparator la Catedra de anatomie topografică şi chirurgie experimentală şi asistent la Catedra de medicină operatorie, la Clinica a III-a chirugicală de la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Specializarea o face la Paris, la Ecole Practique d’Anatomie şi la o clinică chirurgicală, în perioada 1926-1928. Se întoarce în ţară şi devine, în 1929, doctor docent în medicină operatorie, la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Între anii 1934 şi 1935 se specializează în chirurgie stomatologică la Viena.
Se întoarce în ţară şi, pentru o perioadă, este medic primar – specialitatea chirurgie maxilo-facială, la Eforie. În Bucureşti, între anii 1937-1939, este conferenţiar la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi profesor de clinică stomatologică între anii 1939 şi 1948, precum şi director al Institutului clinic-stomatologic de la Spitalul Colentina, pentru 8 ani, până în anul 1948.
Dr. Dan Theodorescu este cel care a organizat Şcoala de surori de stomatologie în anul 1941, iar, în 1943, Şcoala de tehnicieni dentari, ambele în Bucureşti.
A fost membru al mai multor foruri medicale internaţionale, precum: Asociaţia franceză de chirurgie, Societatea de gastroenterologie din Paris, Asociaţia chirurgilor militari americani, Societatea internaţională de chirurgie, Federaţia dentară internaţională, Asociaţia internaţională pentru combaterea parodontozei.
De asemenea, a fost membru în colegiul de redacţie al rezistei Des Zahnartz din Viena.
A scris şi publicat lucrări de specialitate în română şi franceză: Litiaza salivară (1963), La maladie operatoire (1941), Anestezxia în chirurgia buco-dentară (1943).
În semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale, fiind considerat “părintele” chirurgiei oro-maxilo-faciale din România, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-maxilo-facială din Bucureşti, îi poartă numele.
