Dr. NICOLAE MINOVICI
Medic, profesor universitar, întemeietorul primei Societăți de Salvare din Balcani.
(n. 23 octombrie 1868, Râmnicu Sărat – d. 26 iunie 1941, București)
Descris de familia sa ca fiind o „fire încăpățânată, îndărătnică, dar voluntară”, Nicolae, cel de-al șaptelea copil în viață al familiei Minovici, decide la finalul liceului că își dorește o carieră artistică, astfel că se înscrie la Școala de Belle-Arte. După numai un an, renunță la drumul ales (se pare că influența fratelui mai mare, Mina, a fost hotărâtoare) și se înscrie la Facultatea de Medicină din București.
În anul 1898, Nicolae Minovici obține titlul de doctor în medicină, cu o lucrare inedită – „Tatuajele în România”. Student fiind, a lucrat ca desenator și ca preparator al sălii de disecție, apoi al Clinicii și Institutului de Chirurgie și Ginecologie. În tot timpul studiilor, a ocupat și posturile de preparator, apoi de asistent la Catedra de Histologie. Și-a continuat studiile la Berlin între 1899-1901, unde a lucrat și la diferite instituții precum Institutul de Anatomie Patologică și Spitalul „Moabit”. (sursa: ro.wikipedia.org)
Se întoarce în România și inițiază primul său proiect de anvergură, pentru menținerea sării de sănătate a cetățenilor: Societatea de Salvare din București – prima de acest fel din zona Balcanilor, creată după modelul stației de salvare care funcționa deja la Viena. Pe data de 28 iulie 1906, pe străzile Capitalei putea fi văzută prima ambulanță – o trăsură cu cai şi un echipaj format din vizitiu, un sergent și un medic intern sau un sanitar, instruiţi chiar de dr. Nicolae Minovici. Sloganul societății era ”Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”. Serviciul de Salvare a fost condus timp de 35 de ani de dr. Minovici, care l-a întreținut din veniturile sale și din donațiile unor oameni generoși.
In 1902, Nicolae Minovici a fost numit medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov și Subdirector al Institutului medico-legal și profesor de medicină legală la Școala de Științe de Stat. În același an este însărcinat de Primărie să rezolve problema cerșetoriei și a vagabondajului în București. În anul 1909 Nicolae Minovici a fost avansat șef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală, iar ulterior, în 1915, a fost abilitat docent în medicina legală și numit conferențiar pentru această disciplină la Facultatea de Medicină. (sursa: ro.wikipedia.org)
Tot de numele dr. Nicolae Minovici se leagă înființarea primelor cămine – adăpost pentru femeile – mame necăsătorite, fondarea azilelor de noapte sau construcția de toalete subterane și de fântâni publice pe străzile Capitalei. În 1908, sub egida Societății de Salvare din Bucureşti, ia fiinţă Şcoala Samariteană, prima instituție din România în care s-au predat cursuri de prim-ajutor. Societatea de Salvare a participat activ în Primul Război Mondial, totalizând 148.798 de cazuri în Bucureşti și Iași. (www.ebihoreanul.ro) În 1934, dr. Minovici a creat primul spital cu serviciu permanent de urgență din România, al doilea din Europa după cel din Moscova.
Este recunoscută lupta doctorului Nicolae Minovici pentru interzicerea practicării falselor servicii medicale de către persoane fără pregătire de specialitate, ca și demersurile împotriva impostorilor de tot felul – vraci, practicanți de magie albă, neagră etc. care, „inducând în eroare marele public, îi speculau naivitatea”, împiedicându-i să mai țină ședințe de „magnetism”, „misterele telepatiei” etc. În acest sens a publicat studiul „Pericolul social al practicării ocultismului”, îndeosebi asupra sănătății mintale.
În anul 1904, Nicolae Minovici a publicat lucrarea „Studiu asupra spânzurării”, ca rezultat al cercetărilor sale privind efectele agoniei prin autostrangulare. Este un studiu unic în domeniul medicinii românești, dr. Minovici făcând experiențe pe propria persoană – nu mai puțin de 12 ședințe de autostrangulare voluntară.
După Primul Război Mondial, dr. Nicolae Minovici se mută la Universitatea din Cluj, la catedra de medicină legală (1919) unde, a creat „din nimic” Institutul de Medicină Legală din respectivul oraș.
Începând cu anul 1926 revine în București, preluând funcția de primar al sectorului III Albastru (care cuprindea mahalalele Rahova, Grozăvești, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Șerban Vodă etc.). În această calitate, a luat primele măsuri de salubrizare a străzilor – a impus curățarea lor periodică, multe dintre ele au fost pavate, maidanele au fost plantate treptat cu copaci și arbuști; a ridicat un cămin pentru gunoierii și măturătorii sectorului.
Doctorul Nicolae Minovici era recunoscut și pentru sprijinul material acordat celor nevoiași: în arhive se păstrează liste din anii 1905 – 1912, cu sute de locuitori din comuna Băneasa (astăzi cartierul cu același nume), pe care Nicolae Minovici i-a împrumutat cu bani pentru diverse necazuri: recuperarea casei, spitalizări sau înlesniri pentru cumpărare de alimente sau lemne pentru iarnă; totodată, oferea burse elevilor silitori din comună. În 1934 a fost ales primar de locuitorii satului Băneasa – astăzi cartierul cu același nume – fără să candideze. (sursa: ro.wikipedia.org)
Către finalul vieții, dr. Nicolae Minovici și-a dăruit propria sa avere bucureștenilor: casa, ferma, colecția de artă populară, Muzeul de Artă Națională „Prof. Dr. Nicolae Minovici” – toate au fost donate Primăriei București. Economiile sale bănești au fost donate asociațiilor care se ocupau de copii abandonați sau orfani.
