Realitatea salariilor din sănătate

0
4701

Vă prezentăm un tabel cu evoluţia salariilor angajaţilor din sănătate, între decembrie 2018 şi ianuarie 2019, ca urmare a aplicării OUG 114/2018, cu următoarele precizări:
– Toate salariile din tabelul alăturat sunt calculate pentru personalul din unităţile clinice, la gradaţia maximă 5 (peste 25 de ani vechime în muncă). Pentru fiecare salariat în parte vor putea exista mici diferenţe în funcţie de vechimea în muncă, tipul unităţii şi valoarea nominală a salariului de bază brut avut în luna decembrie 2018.
– Salariile din tabel se referă strict la salariile de bază, fără aplicarea altor sporuri (spor de ture, sporul pentru condiţiile de muncă, sporul pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, indemnizaţia de hrană etc.).
– Funcţiile care nu se regăsesc nominal în tabel sunt funcţii asimilate din punct de vedere salarial celor existente (ex: bucătăreasă, electrician, instalator, şofer etc. – muncitor calificat).
– Odată cu aplicarea creşterii salariale de la 1 ianuarie 2019, salariaţii care în perioada mai– decembrie 2018 au beneficiat de sume compensatorii conform OUG 41/2018, pentru menţinerea veniturilor la nivelul lunii februarie 2018, nu vor avea o creştere a veniturilor conform tabelului anexat. Sumele compensatorii vor fi înlocuite cu creşterea salariului de bază iar salariaţii vor avea aceleaşi venituri şi în anul 2019 sau vor beneficia de o creştere nesemnificativă a acestora.

Având în vedere:
– inflaţia declarată în luna decembrie 2018 de 3,3% (sursa INS)
– inflaţia preconizată pentru anul 2019 de 2,9% (sursa BNR)
– devalorizarea accelerată a leului la începutul anului 2019, facem următoarele observaţii:
– doar angajaţii care vor beneficia de o creştere a salariului de bază cu peste 15 procente, vor avea o creştere reală a veniturilor în 2019, dar şi aceasta nesemnificativă;
– majoritatea angajaţilor îşi vor păstra şi în 2019 puterea de cumpărare existentă la nivelul anului 2018;
– pentru o serie de angajaţi (biolog pr., psiholog specialist) creşterile salariale nu acoperă nici măcar nivelul însumat al inflaţiei pentru anii 2018, 2019.

În aceste condiţii, SOLUŢIA IDENTIFICATĂ DE FEDERAŢIA SANITAS pentru diminuarea impactului negativ al OUG 114/2018 este RAPORTAREA SPORURILOR LA SALARIILE ACTUALE (2019) !

CONSIDERĂM INACCEPTABILĂ ACORDAREA SPORULUI PENTRU CONDIŢIILE DE MUNCĂ ÎNTR-UN MOD DISCRIMINATOR PENTRU DIVERSE CATEGORII DE SALARIAŢI DIN SĂNĂTATE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *