Comunicat de presă: Consiliul Național SANITAS solicită o întâlnire de urgență cu ministrul Sănătății

0
10

Consiliul Național al Federației SANITAS solicită ministrului Sănătății organizarea, în regim de urgență, a unei întâlniri pentru clarificarea și soluționarea unor probleme care afectează direct angajații din sistemul public de sănătate, în special cei din direcțiile de sănătate publică (DSP), centrele de transfuzie sanguină (CTS), institutele de medicină legală (INML) și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), instituții afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026.

Federația SANITAS a atras atenția încă de la adoptarea acestor măsuri că sistemul public de sănătate trebuie tratat unitar. Nu este justificat ca angajații care îndeplinesc funcții esențiale pentru sănătatea publică, supravegherea epidemiologică, prevenirea bolilor sau asigurarea necesarului de sânge și componente sanguine să suporte reduceri de personal și de venituri doar pentru că instituțiile în care lucrează nu au fost incluse în mod explicit între excepțiile prevăzute de ordonanță.

Efectele acestor măsuri sunt deja vizibile: reducerea veniturilor salariaţilor, posturi care nu pot fi ocupate, deficit de personal, redistribuirea sarcinilor către angajații rămași și presiune suplimentară asupra unor structuri care funcționau deja cu resurse umane insuficiente.

Consiliul Național SANITAS solicită identificarea rapidă a unei soluții prin care DSP-urile, CTS-urile, INML-urile și INSP să beneficieze de același regim acordat celorlalte instituții spitalicești. Sistemul public de sănătate nu înseamnă doar spitale; DSP-urile, centrele de transfuzie, INML-urile și Institutul Național de Sănătate Publică sunt componente indispensabile ale aceluiași sistem, iar oamenii care lucrează în aceste instituții trebuie tratați cu aceeași responsabilitate.

Totodată, reprezentanții Sanitas solicită clarificarea imediată a situației voucherelor de vacanță aferente anului 2026 și stabilirea unui mecanism concret prin care acestea să fie acordate angajaților îndreptățiți să le primească. Pentru salariații din Sănătate și Asistență socială, voucherele de vacanță nu reprezintă un privilegiu, ci materializarea dreptului la odihnă și nu pot rămâne blocate sau amânate la nesfârșit.

Atragem public atenția că angajații pe care îi reprezentăm nu sunt vinovați pentru criza politică prelungită și nu pot fi obligați să aștepte până când partidele politice rezolvă problema unui guvern legitim. Da, ministrul Sănătății este interimar, însă problemele sunt cât se poate de reale și trebuie rezolvate acum. Sănătatea și Asistența socială nu pot fi puse pe pauză!”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.