Astăzi, 7 mai, membrii SANITAS din peste 400 de unități sanitare și peste 60 de instituții de asistență socială din toată țara au participat la greva de avertisment declanșată de Federația SANITAS, arătând încă o dată guvernanților că sunt uniți și nu pot fi dezbinați de o lege a salarizării proastă și aplicată discriminator!
”După două luni de la momentul marilor promisiuni guvernamentale privind creșterile salariale din sănătate și asistență socială, angajații sunt în stradă reclamând pierderi de venituri, tratamente salariale defavorabile aplicate unor categorii profesionale întregi. În ciuda declarațiilor guvernamentale, noi, SANITAS, continuăm să spunem că noua lege a salarizării este nesatisfăcătoare și susținem acest lucru cu calcule, cu fluturași de salariu, cu argumente care țin de buna funcționare a echipei medicale. Dacă s-a vrut o lege care să stopeze hemoragia personalului calificat din sistem, nereușita este totală! Dovadă că astăzi au protestat atât cei mulți afectați de lege, cât și cei puțini, pe care legea i-a favorizat, dar care nu se pot uita cu seninătate în ochii colegilor. Nu aceasta este starea de bine promisă de guvernanți!” a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS.
Greva de avertisment de astăzi este ultimul pas înaintea grevei generale anunțată de Federația SANITAS pentru 11 mai. Am vrea să credem că partea guvernamentală a înțeles dimensiunea crizei pe care a declanșat-o în sistemul de Sănătate și Asistență socială, iar negocierile de mâine, anunţate de premierul României, vor reuși să evite această formă radicală de protest. Până atunci, revendicările Federaţiei SANITAS rămân aceleaşi, acelaşi rămâne şi programul de acţiuni.
Biroul Operativ al Federației SANITAS din România