ȘTEFAN GH. NICOLAU
Fondatorul școlii românești moderne de dermatovenerologie.
(n. 10 iunie 1874, Ploiești – d. 3 noiembrie 1970, București)
Medic dermatolog român, recunoscut pe plan internațional pentru activitatea sa în domeniul histologiei cutanate.
După absolvirea liceului în orașul natal, Ștefan Gh. Nicolau se înscrie la Facultatea de Medicină din București; în 1893, câștigă concursul de externat la Spitalul Brâncovenesc, lucrând atât în serviciul chirurgical, cât și în serviciile medicale ale acestui spital. În anul 1895 obține titlul de intern la același așezământ medical, lucrând în aceasta calitate, timp de 2 ani, în clinica medicală condusă de profesorul Kalinderu.
Doi ani mai târziu, în 1897, profesorul Victor Babeș–pe care-l cunoscuse în timpul activității din clinica profesorului Kalinderu- îii oferă postul de asistent de bacteriologie la Institutul de Anatomie Patologică și Bacteriologie. În perioada cât a lucrat sub coordonarea acestui distins maestru, dr. Ștefan Gh. Nicolau și-a însușitîn detaliu tehnica de laborator, perfecționându-și cunoștințele în domeniul bacteriologiei și anatomiei patologice,cunoștinte care i-au fost de un real folos în studiul specialității pe care a îmbrățișat-o mai târziu. (sursa: www.scrigroup.com)
În 1899, după obținerea titlului de doctor în medicină cu teza intitulată „Tulburările sensibilității in lepră”,Ștefan Gh. Nicolau pleacă la Paris, unde se va dedica studiului patologiei cutanate. Timp de trei ani se va specializa în acest domeniu, lucrând în clinicile dermato-sifiligrafice din mai multe spitale franceze, sub îndrumarea unor nume reprezentative ale domeniului, din acea vreme.
Reintors înțară în 1905, este numit asistent al Clinicii de Dermatologie și Sifiligrafie, condusă la acel moment de profesorull Mihail Petrini-Galați, continuându-și în același timp, activitatea la Institutul de Anatomie Patologică a lui Victor Babes, precum și in laboratorul de medicină experimentală al profesorului Ion Cantacuzino.
A descris un șir de dermatoze care îi poartă numele; a studiat clinica și epidemiologia leprei, morfopatologia și aspectele imunologice ale infecției sifilitice, patogenia dermatozelor profesionale, leziunile din limfogranulomatoză, contribuții incluse în tratatele mondiale de specialitate. A preparat împreună cu A. Banciu un vaccin (vaccinul Nicolau-Banciu) pentru tratamentul șancrului moale și a fost unul dintre cei mai activi organizatori pe plan internațional și național ai luptei anti-veneriene.
Timp de doi ani predă la Facultatea de Medicină din Cluj (1919-1920), apoi se reîntoarce la București, fiind chemat la catedra dermatologică de la Facultatea de Medicină unde, timp de 20 de ani, a educat tot atâtea generații de medici și studenți, punând bazele unei adevărate școli de dermatologie, al carei renume avea să depășească granițele țării. În 1928 a fondat Societatea de Dermatologie și Sifilografie din România. În 1919-1938 a condus Clinica de Dermatologie din Spitalul Colțea apoi, în perioada 1953-1970, va conduce Centrul Dermato-venerologic.
A fost ales membru titular al Academiei Române (12 august 1948), membru al Academiei de Științe Medicale din România; membru al societăților de dermatologie din Argentina, Bolivia, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Spania, Turcia și Statele Unite.
(surse: wikipedia.org; scrigroup.com)
