Comunicat de presă: Angajații din Sănătate și Asistență socială, înșelați de guvern!

0
1969

BIROUL EXECUTIV al Federației SANITAS, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 29 decembrie 2020, a analizat proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare aflat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Din textul proiectului legislativ reiese intenția Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajați din sistemul sanitar și cel de asistență socială. În consecință, personalul tehnic-administrativ și de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenții sociali, salariații cu cele mai mici venituri din cele două sisteme, nu vor putea beneficia de dreptul legal de creștere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, proiectul de ordonanță limitează veniturile salariaților cel mult la nivelul lunii decembrie 2020 ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor și a orelor de gardă la salariul aflat în plată.

Biroul Executiv a luat act de intenția vădită a Guvernului României de a bloca pentru salariații din sănătate și asistență socială, orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condițiile în care acești salariați se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi.

În aceste condiții, Federația SANITAS din România somează public Guvernul proaspăt instalat să își respecte promisiunile făcute salariaților din sănătate și asistență socială în toată perioada stării de urgență și a stării de alertă, indiferent în ce poziție s-au aflat actualii reprezentanți guvernamentali în acea perioadă.

De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declarația actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câștig al acestei ordonanțe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, și-a asumat niște angajamente față de lucrătorii din sănătate și asistență socială iar caracterul așa-zis temporar al înghețării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranță el se va permanentiza! Totodată ne asigurăm toți membrii de sindicat că nu vom accepta actuala formă a Ordonanței de urgență și vom recurge la toate mijloacele de manifestare sindicală pentru a apăra drepturile EROILOR ROMÂNIEI DE AZI!

Împreună suntem mai puternici!

BIROUL EXECUTIV al Federaţiei SANITAS din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *