Eugen Nicoară (1893-1985)

0
1521

EUGEN NICOARĂ

Doctorul iubit al oraşului Reghin sau cum a construit doctorul un spital pe cheltuiala proprie.
(n. 6 ianuarie 1893, sat Pietriș, jud. Mureș  – d. 3 mai 1985, Reghin)

Povestea unui chirurg de excepție, care a efectuat, în cariera sa, în jur de trei milioane de consultații medicale gratuite și peste 53.000 de operații; medicul care a construit un spital din banii proprii și apoi l-a donat bisericii ortodoxe care i-a plătit studiile; omul care a îngrijit 250 de copii la foametea din 1946; a ridicat 100 de monumente ale eroilor și 60 de troițe în comunele și orașele din județ și a contribuit cu bani pentru construirea de biserici, școli, case parohiale.

Eugen Nicoară a urmat cursurile Liceului reformat din Târgu-Mureş şi a făcut studiile universitare la Facultatea de Medicină din Cluj, continuate la Facultatea de Medicină din Budapesta, unde l-a prins Primul Război Mondial.

În perioada 1916-1918 a fost repartizat la Spitalul “Crucea Roşie” din Budapesta şi a tratat răniţii din război. În luna iunie a aceluiaşi an, a fost promovat ca doctor în medicină.

În perioada 1919-1923 s-a specializat în  chirurgie la Clinica Chirurgicală din Cluj.

A călătorit, completându-şi astfel cunoştinţele, în intervale de 2-3 ani, la universităţile din Budapesta, Viena, Berlin şi Paris.

La începutul anului 1921 a fost numit medic de Circumscripţie C.F.R. Reghin, iar în 1923 a fost numit, prin concurs, medic primar la Spitalul de stat din Reghin. Pe uşa cabinetului său, Nicoară a scris: “Doctorul operează, Dumnezeu vindecă”.

Dr. Eugen Nicoară funcționează ca medic primar și șef de spital până în anul 1936, când este însărcinat cu misiunea de inspector sanitar general. În 1938 devine prefect de Mureș, în Guvernul goghist, pentru o scurtă perioadă de timp. Este arestat în 1940, urmare a Dictatului de la Viena; evadat, se refugiază la Brașov, unde este numit șef al Spitalului „Gh. Mârzescu”. Este concentrat în anii 1944-1945, după care se reîntoarce la Reghin, unde se pensionează în anul 1947.(sursa: cuvantul-liber.ro)

A profesat 53 de ani în 6 spitale, efectuând 3 milioane de consultaţii şi 53.430 de operaţii, cu o rată a mortalităţii de numai 3%.

A construit un spital în Reghin, pe cheltuiala proprie, care funcţionează din anul 1933 și până astăzi.

A contribuit la înzestrarea oraşului cu un Palat Cultural, oferind o sumă importantă de bani pentru construcția lui în perioada 1936-1939.

Eugen Nicoară a fost preşedinte al ASTREI Reghin în perioada 1923-1940, înfiinţând cercuri culturale, biblioteci, facând donaţii băneşti către multe lăcaşe de cult. A înfiinţat şcoli ţărăneşti şi a ridicat, tot pe cheltuială proprie, 100 de monumente istorice. Eugen Nicoară a înfiinţat, în anul 1938, Publicaţia Social- Culturală şi de Informaţii “Astra reghineană”.

A susţinut o campanie constantă de explicare şi combatere a bolilor sociale (tuberculoză, sifilis, alcoholism, cancer, tifos etc.) în întreg ţinutul, prin conferinţe, anchete şi broşuri de popularizare scrise de el şi distribuite gratuit. A asociat medicii şi învăţătorii în jurul ASTREI culturale în perioada 1921-1940.

În anul 1945, Garda populară maghiară l-a arestat în campania de purificare a cadrelor medicale, apoi, în anul 1950 i-a fost naţionalizată casa. Doi ani mai târziu a fost arestat. Aşa a ajuns doctorul Nicoară, distins medic poliglot, cu specializări la Budapesta, Viena, Paris şi Berlin, să trăiască torturi şi mizerie în închisorile din Târgu-Mureş, Aiud, Ghencea, Fundulea şi Delta Dunării. După eliberarea din puşcărie, doctorul cere reîncadrarea la spital, deși în anii de detenție i s-au amputat două degete; nu i se oferă niciun răspuns, astfel că mare parte din activitatea zilnică şi-o dedică mai departe scrisului. A scris 55 de caiete sub formă de manuscris, care cuprind memoriile şi activitatea sa, pe care le-a donat Bibliotecii municipale.

A scris două piese de teatru în perioada 1977-1978 şi o carte, “Figura istorică a lui Iisus Hristos”, la vârsta de 86 de ani.

În semn de recunoaştere a meritelor doctorului Eugen Nicoară, Spitalul Municipal, Școala Postliceală Sanitară, Casa de Cultură și Liceul Teoretic din Reghin îi poartă numele.

(surse: zi-de-zi.ro, cuvantul-liber.ro; glasulvailor.ro, viselenuautermenlimita.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *