SANITAS a început strângerea de semnături pentru greva generală!

0
1094

Dragi colegi membri SANITAS!

Astăzi am început strângerea de semnături de la membrii de sindicat SANITAS pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale în Sănătate și în Asistență socială.

Tabelele pentru colectarea de semnături au fost deja distribuite organizațiilor județene SANITAS și vor ajunge în organizațiile de bază din spitale, centre medicale, cabinete de medicină școlară și instituții de asistență socială.

Facem apel la solidaritatea voastră, la implicarea de care ați dat dovadă de fiecare dată în acțiunile SANITAS. Semnați pentru greva generală! Autoritățile trebuie să înțeleagă că nu mai pot ignora problemele existente în cele două sisteme.

Vom declanșa greva generală dacă autoritățile nu vor găsi soluții pentru următoarele revendicări:

1. Modificarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate și Asistență socială, iar bugetele instituțiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.

2. Punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială.

  • Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
  • Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
  • Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
  • Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.

3. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate și Asistență Socială.

4. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.

5. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE și ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

6. Stoparea destructurării rețelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *