Apel SANITAS către Guvernul României

0
799

Federația SANITAS din România face apel și pe această cale la reprezentanții Guvernului României cu care a negociat mai bine de 3 luni de zile majorarea veniturilor salariaților din SĂNĂTATE și Asistență Socială, să facă toate demersurile necesare finanțării drepturilor salariale prevăzute de OUG 63/2023 și OG 42/2023 și punerii în aplicare în mod unitar în unitățile din cele două sisteme a prevederilor acestora.

Așa cum reprezentanții Guvernului știu din timpul negocierilor și din faza redactării notelor de fundamentare, calculul pentru influențele bugetare s-a făcut luând în considerare TOȚI asistenții medicali din unitățile publice, întreg personalul auxiliar și toți medicii/biologii/biochimiștii care fac gărzi.

Prin urmare, atragem atenția conducerilor unităților publice din cele două sisteme pe care le reprezentăm că nepunerea în aplicare a unor prevederi legale așa cum legiuitorul le-a gândit, numai din cauza unor interpretări eronate sau răuvoitoare poate atrage răspunderea acestora conform legislației în vigoare, pentru că nu vom accepta ca vreunul dintre colegii noștri care trebuie să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în cele două ordonanțe, indiferent că lucrează în spital, în DSP-uri, CTS-uri, în medicina școlară sau unități subordonate DGASPC, să nu le obțină!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *