Prof.dr. GRIGORE T. POPA
A obținut recunoașterea mondială pentru cercetările din domeniul relațiilor neuroendocrine, fiind descoperitorul sistemului vascular port hipotalamo-hipofizar.
(n. 1 mai 1892, Şurăneşti, judeţul Vaslui – d. 18 iulie 1948, Bucureşti)
Prof.dr. Grigore T. Popa – o personalitate aflată cu mult înaintea vremii sale. Profesional, s-a format la școala de medicină românească, dar s-a definitivat în Occident; America și-a pus o amprentă semnificativă pe modul său de a gândi, de a cerceta și de a se implica în viața socială. Studenții îl apreciau ca pe un profesor excepțional, deși exigența sa era binecunoscută. Cercetările sale l-au adus în postura de posibil candidat la Premiul Nobel. Refuza falsul în viața politică și condamna public orice viciere, orice malformație a societății românești. Iuliu Maniu îl vedea ca pe un posibil ministru al Învățământului, dar dr. Grigore T. Popa a refuzat orice poziție de acest fel. A condamnat public practica regimului instaurat după 1947 de a falsifica alegerile și a cerut reluarea lor; ca urmare, în ultimul an de viață a fost obligat să dispară din viața publică, ba chiar să se ascundă pe la prieteni sau prin subsolul Institutului de Anatomie din București. În prezent, ca recunoaștere a meritelor sale științifice, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi îi poartă numele.
Înfruntând mari lipsuri materiale, Grigore T. Popa a fost elev la Liceul Naţional din Iaşi în perioada 1903-1911, apoi student la Facultatea de Medicină din Iaşi.
La 15 ani, tradusese Generelle Morphologie der Organismen a lui Ernst Haeckel şi obţinuse din partea vestitului biolog şi filozof german permisiunea de a o publica în România.
Se spune că viitorul anatomist Popa a leşinat la primele ore de disecţie. Batrânul laborant care l-a reanimat turnându-i apă în cap a spus: “Ăsta ajunge doctor când oi ajunge eu mitropolitul Ieşilor”. Peste câţiva ani este numit preparator la Institutul de Anatomie condus de profesorul Francisc I. Rainer. După ce în Primul Război Mondial a activat ca medic de batalion în unităţile sanitare de pe linia frontului, în 1920 obţine titlul de doctor în Medicină şi Chirurgie şi este numit asistent la Catedra de Anatomie. În acelaşi an devine şef de lucrări la catedra similară de la Bucureşti, unde se transferase profesorul Reiner. În laboratorul profesorului Reiner, Grigore T. Popa începuse deja studiul vaselor sangvine din regiunea hipofizară.
În perioada 1923-1927 ocupă postul de profesor de Anatomie şi Antropologie la Institutul de Educaţie Fizică din Bucureşti.
În anul 1925, i se acordă o bursă Rockfeller şi efectuează la Chicago studii de embriologie şi neuroanatomie. O parte dintre ele le realizează și la staţiunea marină Woods Hole. Pleacă la Londra şi, în 1927-1928, studiază teme de anatomie, antropologie şi biologie. Împreună cu neuroanatomista australiană Una Lucy Fielding, realizează studiul vaselor sangvine, prin disecţii pentru evidenţierea cărora utilizează secţiuni şi folosesc injectarea cu cerneală de India. Astfel, descoperă împreună sistemul vascular port hipotalamo-hipofizar, pentru care ramân în istoria endocrinologiei mondiale.
Rezultatele cercetărilor au fost comunicate, în anul 1930, la Anatomical Society of Great Britain and Ireland şi publicate în “Journal of Anatomy” şi în “The Lancet”. Lucrările au fost republicate de Academia Română in extenso în 1933 şi 1935.
La întoarcerea în ţară, în 1928, devine titular al Catedrei de Anatomie Si Emriologie la Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină din Iaşi.
Împreună cu Geoffrey W. Harris, publică în 1938 o lucrare experimentală, A technique for operations on the hypotalamo-hypophisial region of the rabbit”. Descifra astfel mecanismul foarte fin al secreţiei hipotalamusului şi al legăturii acestuia cu hipofiza.
A publicat în 4 volume, a 27-a ediţie, adăugită a tratatului de anatomie descriptivă şi aplicată a lui Gray.
A făcut investigaţii privind structura funcţională a pericardului, a meningelor sau spermatozoizilor, tanicitele, dubla inervare a fibrei muscular, prezenţa în lichidul cefalo-rahidian a cerebrostimulinei. Deşi anatomist, a abordat şi probleme de biochimie şi hormonologie.
Instalat în 1942 în Bucureşti, profesorul Popa îşi desfăşoară activitatea pedagogicăşi ştiinţifică, dar şi de orientare pe plan cultural şi politic a opiniei publice. Pentru descoperirea din 1930 ar fi fost propus pentru acordarea Premiului Nobel în Medicină, dar conducerea Facultăţii de Medicină din Iaşi se pare că a răspuns Comisiei “Nobel” cu date false, că ar fi fost decedat şi era oricum necunoscut.
Profesorul Popa a fost activ şi cultural, în 1936 fondând împreună cu Mihail Sadoveanu şi George Topârceanu revista “Însemnări ieşene”, publicaţie de prestigiu în cultura românească.
A fost şi îndumător activ al elevilor săi. El l-a sfătuit pe George Emil Palade să-şi continue studiile în Anglia sau America.
Spre sfârşitul anului universitar 1947, profesorul a fost înlaturat abuziv de la catedră şi a fost ameninţat cu privarea de libertate. Se zvonea că trecutul legionar l-ar fi determinat să părăsească Iaşul.La începutul lui 1948 a fost exclus din Academia de Științe Medicale și din Academia Română. A decis că este mai bine pentru el să dispară din spațiul public şi nu s-a mai ştiut nimic despre el până la stingerea din viaţă, la mijlocul anului1948.
(sursa: revistacultura.ro; medicalstudent.ro; www.hotnews.ro, https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-20424877-interviu-richard-constantinescu-grigore-popa-cel-mai-mare-anatomist-care-avut-romania.htm)
