Comunicat de presă: SANITAS cere Guvernului României aplicarea integrală a Legii salarizării bugetare, aflată în vigoare

0
2490

Liderii SANITAS judeţeni prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional din data de 25 noiembrie a.c, reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din Sănătate şi din Asistenţă socială au analizat multitudinea de probleme de natură salarială pe care le semnalează în mod repetat angajații din cele două sisteme.

În contextul în care rata inflației a crescut la 15,9% în luna septembrie 2022, atingând cel mai mare nivel din ultimii 19 ani, iar costul vieții s-a dublat în 2022 față de anul trecut din cauza prețurilor crescute la toate bunurile de consum și serviciile asociate traiului de zi cu zi, cele mai multe categorii de angajați din Sănătate și Asistență socială au beneficiat, în ultimii doi ani, de creșteri salariale nesemnificative, cu sume derizorii cuprinse între 56 de lei și 300 de lei.

Întreaga societate trebuie să facă față acestei crize a costurilor de trai, însă este incorect și imoral ca principalele victime să fie angajații cu cele mai mici salarii din cele două sisteme. În Sănătate sunt doar câteva categorii profesionale cu venituri salariale crescute; cea mai mare parte a angajaților o reprezintă cei poziționați sub salariul mediu pe economie sau aproape de nivelul acestuia: infirmiere, brancardieri, registratori medicali, personal TESA și auxiliar, asistenți  sociali, psihologi, chimiști, biochimiști, kinetoterapeuți, logopezi etc. iar aceștia reprezintă peste 60% dintre salariații din Sănătate și Asistență socială!

În opinia membrilor Consiliului Național, prima obligație a Guvernului României este să aplice corect și în totalitate prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate categoriile de angajați din Sănătate și din Asistență socială.

În consecință, cerem autorităților să ia de urgență măsurile necesare pentru:

  1. creșterea salariilor de bază la nivelul anului 2022, conform legii salarizării aflată în vigoare;
  2. acordarea sporului pentru condiții de muncă procentual din salariul de bază aflat în plată, pentru toate categoriile de personal care își desfășoară activitatea în autoritățile și instituțiile publice din sistemul sanitar și de asistență socială, prin aplicarea actelor normative care reglementează acordarea sporurilor;
  • calcularea și acordarea următoarelor drepturi salariale conform prevederilor din Legea-cadru nr.153/2017 în funcție de salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, după cum urmează:
  • indemnizaţia de hrană;
  • indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor;
  • indemnizaţia de vacanţă.
  • plata orelor suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de muncă conform prevederilor legale prevăzute de Legea-cadru nr.153/2017, în funcție de salariul de bază avut;
  • creşterea veniturilor tuturor lucrătorilor din cele două sisteme cu o valoare procentuală cel puţin egală cu rata anuală a inflaţiei.

Cerem, totodată, consultarea partenerilor sociali în procesul de proiectare a noii legi a salarizării personalului bugetar – pe care guvernanții și-au asumat-o prin PNRR – astfel încât să fie garantată corelarea directă a veniturilor salariale cu puterea de cumpărare şi cu costul vieții.

Guvernul și-a asumat, prin PNRR, ca până în vara anului următor să modifice politica de salarizare în sectorul public și să adopte o nouă lege a salarizării până în vara anului 2023. Cum putem să avem încredere într-o reglementare nouă, pe care autoritățile ne-o promit mai corectă, mai aproape de realitățile sistemului de sănătate și de asistență socială, în condițiile în care Legea-cadru nr. 153 aflată în vigoare a fost maltratată – adică aplicată discriminator, ”cârpită” ici-colo cu tot felul de ordonanțe sau HG-uri și în cele din urmă blocată în 2021 și 2022 pentru o bună parte din salariații celor două sisteme? Până la apariția unui nou cadru legal, noi, SANITAS cerem aplicarea de urgență a legii actuale – Legea nr. 153/2017, în totalitatea ei, pentru toți angajații din cele două sisteme. După ce guvernul își îndeplinește atribuțiile și respectă legea în vigoare, putem să ne gândim și la o lege nouă”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *