De ce eliminarea indemnizației de hrană din plafonul de 30% nu este suficientă?

0
3905

Ordonanța de Guvern nr. 10, care exclude indemnizația de hrană din plafonul de 30% NU ESTE O MĂSURĂ SUFICIENTĂ!

O.U.G. 10/2019, care modifică mult-discutata O.U.G. 114/2018, în sensul că scoate cuantumul indemnizațiilor de hrană acordate personalului din Sănătate și Asistență socială din calculul pentru determinarea limitei de 30% pentru sporuri, este o măsură binevenită, însă deloc suficientă.

Procentul astfel eliberat este mult prea mic pentru a acoperi necesarul de bani astfel încât aplicarea Legii 153/2017 să facă posibilă acordarea în întregime și nediscriminatoriu a tuturor celorlalte componente salariale pentru TOȚI angajații din sănătate și asistență socială.

ARGUMENTE:
CAZUL 1: unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Pentru acestea, demersul legislativ din OUG 10/2019 este inutil. Suma astfel eliberată nu poate fi redistribuită pentru alte componente ale salariului angajaților, deci nu aduce niciun beneficiu.
Creșterile salariale prevăzute de OUG 114/2018, începând cu ianuarie 2019 sunt doar pe hârtie, din cauza dispariției compensărilor, a raportării sporurilor la salariile din 2018 și a acordării unui spor de condiții la nivelul minim permis de lege.
Deși, la sfârșitul lui 2018, autoritățile au promis că acordarea sporurilor la nivel minim pentru personalul din aceste instituții este doar o măsură TRANZITORIE, realitatea arată că nu au rezolvat această problemă iar angajații rămân, în continuare, cu cel mai mic spor din tot sistemul (și vorbim aici de cele mai mari spitale de urgență, de institute naționale, servicii de ambulanță, cele patru spitale de maximă siguranță etc.)

CAZUL 2: instituții aflate în subordinea autorităților locale. Începând cu 1 ianuarie 2019, primesc indemnizație de hrană toate categoriile de bugetari. Drept urmare, autoritățile locale, în calitatea lor de ordonatori principali de credite, trebuie să includă în procentul de 30% cuantumul total al indemnizațiilor de hrană pentru toți salariatii din subordine. Eliminând din plafon DOAR cuantumul pentru sănătate și asistență socială, autoritățile nu obțin o sumă importantă, care le-ar permite menținerea cuantumului celorlalte sporuri cel puțin la nivelul anului 2018 (nici nu mai poate fi vorba de o creștere reală a veniturilor!).

Soluție: ELIMINAREA SPORULUI PENTRU CONTINUITATE DIN PLAFONUL DE 30%.
Calculele arată că astfel s-ar elibera un procent mai mare, care ar putea fi redirecționat astfel încât celelalte sporuri/indemnizații rămase în plafon să poată fi acordate echitabil. În același timp, s-ar putea garanta menținerea la nivelul maxim a sporului pentru timpul lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, ceea ce ar avea un impact important asupra veniturilor personalului care asigură continuitatea, în principal a asistenților medicali.

Mai mult decât atât, sporul pentru asigurarea continuității este un spor specific sistemului sanitar și celui de asistență socială, iar excluderea lui din procentul de 30%, procent impus tuturor bugetarilor, ar fi un demers firesc care ar permite o un tratament echitabil față de celelalte categorii de bugetari.

Considerăm că atât timp cât sistemul sanitar este finanțat diferit de celelalte sisteme bugetare iar munca este diferit organizată pentru a se putea asigura continuitatea activităților de îngrijire medicală, acest sistem are toate argumentele necesare pentru a fi reglementat diferit în ceea ce privește salarizarea.

Acestea sunt motivele pentru care considerăm că măsura eliminării indemnizației de hrană din procentul de 30% nu este suficientă pentru reinstaurarea normalității în acordarea tuturor veniturilor legale pentru salariații din sănătate și asistență socială. 
Pentru aceasta, Federația SANITAS din România va continua acțiunile revendicative cu speranța că guvernanții vor înțelege să corecteze în timp util lacunele Legii 153/2017 și inechitățile instituie prin OUG 114/2018.

Împreună suntem mai puternici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *