Comunicat de presă: Federația SANITAS își continuă programul de proteste cu pichetarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale

0
2324

Astăzi, 20 martie 2019, peste 250 de membri ai Federației SANITAS din România, din județele Argeș, Bistrița –Năsăud, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București au continuat seria protestelor pentru susținerea drepturilor salariale ale angajaților din Sănătate și Asistență socială.

Președintele SANITAS și reprezentanții organizațiilor sindicale teritoriale și-au argumentat solicitările în cadrul dialogului purtat cu echipa ministerială decisă de ministrul Muncii și Justiției Sociale, dl. Marius-Constantin Budăi.

Au fost discutate atât cele șapte revendicări care au generat programul de proteste, cât mai multe probleme punctuale, semnalate de reprezentanții organizațiilor județene. Aceștia au prezentat inclusiv fluturași de salarii care demonstrează că, pentru mai multe categorii profesionale, creșterea salarială anunțată este, în realitate, o pierdere de venit lunar.

Reprezentanții SANITAS au reiterat cele două solicitări a căror rezolvare o apreciază ca fiind obligatorie și ne-negociabilă: raportarea sporurilor la salariul din 2019 pentru TOȚI angajații din Sănătate și Asistență socială și eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30%. Apreciem interesul manifestat de domnul ministru al Muncii și Justiției Sociale care a intervenit telefonic pe parcursul discuțiilor, domnia-sa aflându-se într-o deplasare oficială în afara țării.

Membrii SANITAS vor continua seria protestelor declanșate în ultima lună, conform programului ce va fi stabilit de Consiliul Național al Federației SANITAS din data de 28 martie, până când autoritățile vor găsi soluții reale de rezolvare a revendicărilor membrilor noștri de sindicat din Sănătate și Asistență socială.

BIROUL OPERATIV AL FEDERAȚIEI SANITAS DIN ROMÂNIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *