Federația SANITAS din România, cea mai mare organizație sindicală din sistemul sanitar și cel de asistență socială, totalizând peste 100.000 de membri de sindicat din toate categoriile de salariați, reprezentativă atât pentru sectorul SĂNĂTATE cât și pentru sectorul ASISTENŢĂ SOCIALĂ, semnatară a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector bugetar Sănătate, constată cu indignare că actualul Guvern încalcă în mod constant Legea dialogului social, la toate nivelurile.

În fapt, Guvernul României este hotărât să își asume răspunderea pe un pachet de legi cuprinzând modificări ce prejudiciază drepturile salariaților pe care îi reprezentăm fără a consulta, în prealabil, în nicio formă partenerii sociali. Mai mult, atât Ministerul Sănătății cât și Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pregătesc și raportează impactul bugetar al modificărilor propuse în proiectele de legi ce urmează a fi asumate, fără să consulte organizațiile sindicale reprezentative, într-un cadru organizat, legal și echitabil.

Au loc întâlniri semi-oficiale, cu reprezentanți ai unor organizații nereprezentative, cu rezultate îndoielnice și nerelevante pentru marea masă de salariați care merită, în contextul discuțiilor ample din spațiul public, atât răspunsuri clare și asumate cât și asigurări referitoare la păstrarea drepturilor ce le revin.

În acest context, Federația SANITAS, care nu a fost consultată oficial și instituțional referitor la nicio modificare pe care Guvernul intenționează să o adopte privind salarizarea membrilor săi, declară că nu va abdica de la principiile sale în ceea ce privește protejarea drepturilor tuturor membrilor și în ceea ce privește promovarea unui dialog social real, constructiv și corect.

Nu vom accepta sub nicio formă modificarea modului de calcul a sporurilor salariaților pe care îi reprezentăm, raportarea lor la salariul de bază aflat în plată pentru fiecare funcție fiind singurul pe care la acest moment îl considerăm corect și echitabil.

De asemenea, nu suntem de acord să acceptăm sacrificarea niciunei categorii de salariați din sistemul de Sănătate și cel de Asistență Socială, aceste sisteme având caracteristici distincte, incomparabile cu ale celorlalte categorii de bugetari.

BIROUL OPERATIV al Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *