Comunicat de presă: SANITAS a stabilit programul de proteste pentru prima jumătate a lunii ianuarie

0
389

Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni.

În aceste condiţii, Consiliul Național al Federației SANITAS întrunit astăzi, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situaţia creată de apariţia O.U.G. nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări:

1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

2. Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;

3. Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.

Acţiunile organizate la nivel naţional de Federaţia SANITAS în perioada următoare sunt:

1. Lansarea unei petiţii on-line pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate si Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;

2. Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia O.U.G. nr. 226/2020.

3. Redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care să atragem atenţia asupra faptului că România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.

4. Informarea organizaţiilor sindicale internaţionale la care suntem afiliaţi despre situaţia creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială şi solicitarea unor acţiuni de susţinere a membrilor noştri de sindicat din partea acestora.

5. Organizarea de pichetări/mitinguri, în data de 12 ianuarie 2021, în intervalul orar 12.oo-13.oo, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor judeţene din toată ţara.

6. Solicitarea convocării comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi judeţene în data de 12 ianuarie 2021.

7. Pichetarea sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat.

Consiliul Naţionalal Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *