Comunicat de presă: MANIFEST SANITAS PENTRU VIAȚĂ!

0
927

Federația SANITAS din România anunță că mâine, 19 noiembrie 2020, la ora 11.00, se va afla în fața Parlamentului României, la intrarea Izvor, într-o acțiune a tăcerii, a doliului, a respectului față de toate victimele de până acum ale sistemului sanitar românesc în paragină, fie că sunt pacienți ce nu au mai putut fi salvați, fie că sunt salariați din sistem care au pierdut lupta pentru supraviețuire!

Acțiunea va fi una care condamnă total indiferența și inconștiența autorităților care sunt responsabile de managementul instituțiilor de sănătate din România ultimilor 30 de ani. Va fi o reacție publică de nemulțumire totală față de lipsa unei strategii naționale reale și coerente de reformare a sistemului de sănătate.

Continuând protestul nostru intitulat MANIFEST PENTRU VIAȚĂ, Federația SANITAS dorește să atragă atenția tuturor partidelor politice că este timpul să își lase deoparte culoarea politică și, într-un ultim efort, să își așeze specialiștii la aceeași masă pentru a reda populației acestei țări dreptul constituțional la ocrotirea sănătății într-un sistem sanitar public la standarde europene! Acest lucru înseamnă infrastructură modernă, specialiști bine pregătiți și corect retribuiți și management competent la toate nivelurile.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *