Răspuns public la întrebarea: CE FACE SANITAS PENTRU ANGAJAȚII DIN SĂNĂTATE ȘI DIN ASISTENȚĂ SOCIALĂ?

0
1144

În ultimele zile, ca urmare a presiunilor și demersurilor repetate ale Federației SANITAS au început să se materializeze rezultatele eforturilor de luni de zile ale acestei organizații. Vorbim despre efortul conjugat al membrilor noștri care au înțeles să răspundă apelurilor liderilor SANITAS județeni și a celor din organizațiile de bază; vorbim, de asemenea, despre negocierile și dialogul desfășurate de echipa de conducere a federației cu toate instituțiile și autoritățile statului.  

Este adevărat că, potrivit zicalei ”După război, mulți viteji se arată”, acum, când rezultatele încep să se vadă, multe voci se ridică în spațiul public, încercând să-și asume meritele. Îi întrebăm pe toți aceștia, ei unde se aflau când:

ACŢIUNI SANITAS

1 februarie 2023 – Consiliul Național al Federației SANITAS decide calendarul acțiunilor de protest, revendicările noastre fiind:

  • Declanșarea urgentă a negocierilor guvernului cu partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice;
  • Asigurarea unei finanțări corecte pentru instituțiile medicale și de asistență socială;
  • Creșterea veniturilor salariaților din Sănătate și Asistență socială;

6 februarie 2023 – protest SANITAS în Piața Victoriei (cu peste 2000 de membri de sindicat), urmat de un marș pe traseul Piața Victoriei – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Șoseaua Ștefan cel Mare – strada Doctor Calistrat Grozovici nr.1, cu oprire în fața următoarelor spitale: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântul Ștefan, Spitalul Clinic Colentina și Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.

7 februarie 2023 – protest SANITAS în Piața Victoriei (cu peste 2000 de membri de sindicat), urmat de un marș pe traseul Piața Victoriei – Bulevardul Ion Mihalache – Strada Alexandru Constantinescu – Bulevardul Mărăști – Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu, cu oprire în fața următoarelor instituții: Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic ”Sfânta Maria”, Spitalul Universitar de Urgență Elias și DGASPC sector 1.

8 februarie 2023 – protest SANITAS în Piața Victoriei (cu peste 2000 de membri de sindicat), urmat de un marș pe traseul Piața Victoriei –Bulevardul Aviatorilor – Strada Arhitect Ion Mincu – Șoseaua Pavel D. Kiseleff, cu oprire la Institutul Național de Endocrinologie „Dr. C.I. Parhon” și la sediile celor două partide aflate la guvernare – PSD și PNL.

EFECTE ALE PROTESTULUI SANITAS:

8 februarie 2023 – Membrii Biroului Operativ al Federației se întâlnesc cu ministrul Muncii, dl. Marius Budăi și dl. Cristian Vasilcoiu, secretar de stat care se angajează să stabilească un calendar de negociere a proiectului noii legi a salarizării bugetare, cu respectarea principiilor susţinute de SANITAS..

10 februarie 2023 – reprezentanții SANITAS se întâlnesc cu Ministrul Sănătății și echipa sa de tehnicieni, în scopul constituirii unui grup de lucru comun cu federațiile sindicale reprezentative din sistemul sanitar, pentru negocierea și redactarea proiectului noii legi a salarizării bugetare.

21 februarie 2023 – are loc prima întâlnire a grupului de lucru pe proiectul de lege a salarizării-componenta SĂNĂTATE, la Ministerul Sănătății. Toți se angajează să susțină principiile susținute de SANITAS care ar trebui să stea la baza noii legi:

  • Niciun salariat nu va suferi pierderi de venituri odată cu intrarea în vigoare a noii legi.
    • Noua lege a salarizării personalului bugetar va fi în așa fel concepută încât toți salariații din SĂNĂTATE și Asistență Socială vor avea creșteri de venituri predictibile.
    • Legea va avea în vedere corectarea inechităților apărute ca urmare a nepunerii în aplicare, în totalitate, a Legii 153/2017.
    • Toți salariații din SĂNĂTATE și Asistență Socială se vor regăsi pe aceeași grilă de salarizare, inclusiv personalul TESA.
    • Grila de salarizare va avea în vedere reașezarea coeficienților pentru profesioniștii/funcțiile din sistem care nu sunt corect clasificați/clasificate în Anexele la Legea 153/2017.
    • Angajații din sistem, cu acelați nivel de pregătire/aceeași specializare/aceeași complexitate a muncii/aceeași categorie de unitate sanitară vor avea același nivel de venituri, oricare ar fi ordonatorul principal de credite.

21 martie 2023 – grupul de lucru finalizează proiectul legii salarizării pentru angajații din sectorul public de Sănătate. Discuțiile vor fi reluate, în etapa următoare, la Ministerul Muncii. Acolo se va negocia noua lege și pentru colegii din Asistență Socială.

ȘI ACȚIUNILE SANITAS CONTINUĂ:

10 mai 2023 – Consiliul Național ia act de tergiversarea negocierilor privind proiectul legii salarizării. Este nevoie de exercitarea unor presiuni suplimentare asupra decidenților politici, astfel că Federația SANITAS decide DECLANȘAREA ACȚIUNILOR DE PROTEST ÎNCEPÂND CU LUNA MAI 2023.

12 mai 2023 – Se publică OUG 34/2023- Ordonanța austerității care blochează posturile în sistemul bugetar și reduce cu 10% cheltuielile.

15 mai 2023 – SANITAS dă startul strângerii de semnături de la membrii de sindicat SANITAS pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale în cele două sisteme.

17 mai 2023 – Întâlnire între membrii Biroului Executiv SANITAS şi Ministrul Sănătăţii. În aceeaşi zi, Ministerul Sănătăţii a cerut DSP-urilor să facă situaţia numărului de posturi necesare în fiecare spital din ţară. A rezultat un necesar de 14.000 de posturi, 4.000 în subordinea Ministerului Sănătăţii şi 10.000 în subordinea Ministerului Dezvoltării.

23 mai 2023 – SANITAS pichetează sediul Ministerului Sănătății. Federația anunță că următoarea etapă este greva de avertisment cu întreruperea activității timp de 2 ore, apoi greva generală.

24 și 25 mai 2023 – au loc întâlniri ale  membrilor Biroului Executiv SANITAS cu viitorul premier, dl. Marcel Ciolacu respectiv cu dl. Cristian Bușoi, vicepreședinte PNL. Sunt analizate revendicările SANITAS și se identifică soluții pentru rezolvarea lor.

25 mai 2023 – SANITAS notifică Ministerului Sănătății asupra faptului că sunt întrunite premisele declanşării conflictului colectiv de muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă SĂNĂTATE.

30 mai 2023 – SANITAS notifică Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale asupra faptului că sunt întrunite premisele declanşării conflictului colectiv de muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

30 mai 2023 – Membrii Biroului Executiv SANITAS au o primă întâlnire cu Primul-ministru al României, dl. Nicolae Ciucă și cu Președintele Camerei Deputaților, dl. Marcel Ciolacu, însoțiți de Ministrul Sănătății, dl. Alexandru Rafila și echipa tehnică.

8 iunie 2023 – Membrii SANITAS din toată țara declanșează GREVA JAPONEZĂ pe toată perioada negocierilor cu autoritățile, pentru soluționarea tuturor revendicărilor SANITAS.

9 iunie 2023 – reprezentanții Federației SANITAS au o nouă întâlnire cu Primul-ministru, dl. Nicolae Ciucă, Președintele Camerei Deputaților, dl. Marcel Ciolacu, Viceprim-ministrul guvernului, dl. Hunor Kelemen si Secretarul general al guvernului, dl. Marian Neacsu. Se analizează stadiul soluționării tuturor revendicărilor SANITAS, precum și calculul influențelor bugetare pentru rezolvarea solicitărilor salariale ale Federației.

EFECTE ALE PROGRAMULUI DE PROTESTE SANITAS:

1. Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației pregătesc un Memorandum prin care Guvernul aprobă deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul sanitar, în perioada imediat următoare.

2. În 8 iunie 2023, guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență prin care se realizează aducerea la nivelul maxim (nivelul anului 2022) a tuturor salariilor de bază pentru toți angajații care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, din SĂNĂTATE şi Asistență socială.

3. Începând cu 29 mai, s-au reluat negocierile pe proiectul noii legi a salarizării bugetare la Ministerul Muncii. Ministrul Marius Budăi a fost de acord cu respectarea principiilor enunțate de SANITAS. Totodată, autoritățile s-au angajat să refacă ierarhiile de personal pentru a elimina inechitățile și a repoziționa asistenții medicali în viitoarea grilă. Recunoașterea rolului important al asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare.

4. Autoritățile au găsit resurse financiare care vor fi alocate pentru a completa plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sistemul sanitar, așa cum beneficiază toți ceilalți angajați bugetari. Astfel, în data de 9 iunie, Ministerul Sănătății solicită unităților sanitare sumele necesare acordării voucherelor de vacanță tuturor salariaților din SĂNĂTATE!

5. Ministerul Sănătății s-a angajat să finalizeze negocierile pentru noul CCM la nivel de sector de negociere colectivă SĂNĂTATE în perioada imediat următoare.

6. Ministerul Muncii a solicitat deja componența echipei de negociere a CCM la nivel de sector de negociere colectivă ASISTENȚĂ SOCIALĂ. (în ultimii 15 ani nu a mai existat un CCM la acest nivel)

CONTINUĂM NEGOCIERILE PENTRU REZOLVAREA TUTUROR REVENDICĂRILOR SANITAS, LA CEL MAI ÎNALT NIVEL, CU PREMISE POZITIVE DE REZOLVARE ALE ACESTORA!

ÎN ACELAŞI TIMP CONTINUĂM PROGRAMUL DE ACŢIUNI SINDICALE, AŞA CUM A FOST STABILIT DE CONSILIUL NAŢIONAL.

P.S.: Toate reperele din acest rezumat le regăsiţi pe pagina oficială de facebook a Federaţiei SANITAS!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *