SANITAS a rezolvat problema finanțării voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sistemul public de sănătate

0
700

S-a publicat în Monitorul Oficial nr. 722/4 august 2023 Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin care se poate pune în aplicare finanțarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Finanțarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat este una dintre revendicările pe care SANITAS le-a negociat cu guvernanții în luna iunie a acestui an, demersurile federației fiind amplu susținute de toate protestele, mitingurile și pichetările la care au participat membrii noștri de sindicat din toată țara.

Odată cu publicarea acestui act normativ, va beneficia de vouchere finanțate de la bugetul de stat tot personalul încadrat în unitățile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Menționăm că până acum toți angajații din sistemul public beneficiau de vouchere de vacanță finanțate de la bugetul de stat, mai puțin cei din Sănătate. Ca urmare a demersurilor SANITAS, această discriminare a fost eliminată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *