INFORMARE

0
380

Astăzi, 22.11.2023 a avut loc la sediul Ministerului Sănătății o întâlnire a membrilor desemnați de către Biroul Executiv al Federației Sanitas cu dl. ministru Alexandru Rafila.

Întâlnirea a avut loc la inițiativa ministerului, în preocuparea de a rezolva solicitările membrilor noștri de sindicat din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică aflați în protest spontan de mai multe zile. La întâlnire au mai participat din partea ministerului: dl. secretar general Alexandru Mihai Borcan și doamna director economic Georgiana Bumbac; din partea sindicală au fost prezenți reprezentanți ai mai multor organizații sindicale care au membri în aceste structuri.

Propunerea domnului ministru a fost aceea de identificare a unor soluții pentru echivalarea salarizării funcționarilor publici din Direcțiile de sănătate publică cu funcționarii publici din cadrul Caselor județene de Asigurări de Sănătate proaspăt translatați în grila prevăzută pentru aparatul de lucru al Guvernului.

Reprezentanții Federației Sanitas au respins orice fel de abordare care ar putea produce noi discriminări între angajații acestor instituții câtă vreme creșterile salariale ar viza doar funcționarii publici nu și personalul contractual. Am atras atenția domnului ministru cu privire la faptul că în acest moment sunt manifestări spontane de nemulțumire în mai multe spitale din țară unde personalul TESA din unitățile sanitare a întrerupt activitatea și se prefigurează ca în cursul lunii decembrie să aibă loc tot mai multe asemenea greve spontane.

Hotărârea Consiliului Național al federației noastre este de susținere a unor creșteri salariale unitare ce trebuie să vizeze toți angajații din sistemele de sănătate și de asistență socială. Nemulțumirea angajaților este una generală și nu ne putem permite noi cârpeli care să adâncească actualele discriminări dintre diferitele categorii de profesioniști. În așteptarea noii legi a salarizării unitare care va trebui să elimine toate aceste inechități, creșterile salariale solicitate de către Federația Sanitas (în baza hotărârii Consiliului Național din data de 21 noiembrie 2023) trebuie să se facă pentru toți angajații din sistemul de sănătate și asistență socială într-un procent mediu de 25%.

La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit un grup de lucru care va comunica în permanență, pentru stingerea nemulțumirilor colegilor noștri într-o manieră cât mai operativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *