Cazul impostorului Matteo Politi: ”Mila” autorităților publice din sănătate și incompetența unor funcționari nasc monștri!

0
1624

Asistăm în aceste zile la un scandal cu răsunet în mass-media, scandal ce scoate la iveală grave deficienţe ale sistemului medical dar şi o reacţie întârziată şi subproporţionată a autorităţilor care ar trebui să ofere siguranţă şi încredere cetăţenilor.

Astfel, în România anului 2019, se pot opera pacienţi de către persoane fără nicio pregătire medicală, într-o mare clinică privată din Bucureşti. Cum este posibil?

Pentru orice medic care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, această poveste a stârnit, cu siguranță, multe frustrări şi nemulţumiri. De ce ? Pentru că niciun medic cu acte în regulă nu poate obţine cu atâta uşurinţă autorizaţiile necesare pentru a pune în practică actul medical – niciun medic cu facultatea de medicină terminată, cu rezidenţiatul încheiat, cu examenul de medic specialist absolvit!

În schimb, se pare că, dacă eşti un individ cu doar 8 clase la activ, plin de tupeu şi cu ceva talent actoricesc, poţi obţine foarte uşor şi cod de parafă şi un contract bănos cu o clinică privată care, eventual, te ajută să îţi faci şi reclamă în diverse medii! Da, vorbim de cazul impostorului Matteo Politi, cel care s-a autoproclamat medic în România şi nu a fost stingherit de nimeni, chiar dacă el deja fusese cercetat în Italia pentru o infracţiune identică!

Orice medic ştie câte cozi a avut de suportat, câte acte a avut de xeroxat, câte cereri de completat, câte replici de genul „programul nostru se încheie la ora 14, reveniţi în altă zi” a îndurat până când a reuşit să obţină diploma de medic specialist, dreptul de liberă practică, codul de parafă şi asigurarea de malpraxis obligatorie desfăşurării activităţii medicale.

Oare cum să ai girul D.S.P.,C.M.B., M.S. şi al firmelor de asigurări să îţi desfăşori liniştit activitatea medicală când tu de fapt nici nu eşti medic, dar mai apari şi pe la TV cu diverse vedete alături, care te mai şi laudă pentru calitatea serviciilor medicale prestate? Mi se pare incredibil!

Somităţi medicale cu acte în regulă, cu mii de vieţi salvate la activ, cu rezultate medicale excepţionale la nivel naţional, recunoscute şi la nivel mondial, sunt târâte în cătuşe prin faţa camerelor de filmat pentru o reclamaţie ce se dovedeşte ulterior nefondată (vezi cazul prof.dr.Burnei), iar un impostor cu 8 clase operează pacienţi în clinici private fără să fie stingherit de cineva. Iar când este, în fine, reclamat de un medic – în cazul acesta de dna dr.Adina Alberts – mai trec încă patru luni până să fie reținut (din luna noiembrie 2018 până în februarie 2019)!!!! Vi se pare normal? Vi se pare tolerabil?

Eu zic că nu! Suficient cu defăimarea adevăraţilor medici salvatori şi cu ridicarea pe socluri mediatice a unor impostori!

Acum de ce nu ies la rampă asociaţiile de pacienţi să strige că au fost încălcate drepturile pacienţilor? De ce nu se invocă un grosolan “malpraxis” în formă continuată timp de 1 an sau 2 (căci nu se ştie exact cât timp a fost în sălile de operaţie din România acest farsor)?

Intenţionat am pus între ghilimele cuvântul malpraxis pentru că individul mai sus menţionat nici măcar nu este medic, dar şi-a asumat această titulatură şi a riscat vieţile a multor oameni de bună credinţă. De ce nu mai strigă nimeni „La puşcărie cu acest infractor deghizat în medic” ???? Şi aici chiar am avea de ce să sancționăm penal, căci uzul de fals este o infracţiune, spre deosebire de malpraxis care este o abatere civilă prin definiţie şi nu o faptă penală.

Acest caz trebuie să fie pedepsit exemplar pentru a descuraja orice tentativă viitoare şi orice complicitate prin ignoranţă sau superficialitate a unor autorităţi total nepregătite pentru situaţii de acest gen!

Dr. Vlad Dima, medic primar Neonatologie

Vicepreşedinte Comisia pentru medici a Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *