”CALENDARUL” NEGRU al angajaților din spitalele publice din România

0
8751

Sunt doar câteva nume de colegi care s-au stins la datorie, în spitalele din România, fără să se știe suferinzi de o boală anume. Iar lista este cu mult mai lungă, și nume noi se adaugă din ce în ce mai des!

Iar cauza este, în proporție covârșitoare, aceeași – EPUIZAREA!

Lipsa de personal de specialitate – caracteristică generală, dar agravată în special în unitățile medicale din orașele mici, coroborată cu o decizie administrativă de acum mulți ani, care a limitat dreptul managerilor de spital de a face angajări (în prezent abrogată, dar cu consecințe încă valabile), au condus la o stare total anormală.

Federația SANITAS a semnalat autorităților, în repetate rânduri această problemă, cu consecințe extrem de grave asupra calității actului medical, însă criza continuă să se adâncească. În continuare, colegii noștri se confruntă cu:

  • nerespectarea normativului de personal;
  • Practica comună multor instituții medicale ca, pe parcursul gărzilor de noapte, să crească numărul de pacienți care intră în responsabilitatea unui asistent medical, respectiv a unui medic. Este fizic, imposibil, să supravegheze o singură persoană, pe timpul nopții 35 – 40 de pacienți, uneori aflați în secții diferite, așa cum se pare că s-a întâmplat în cazul cel mai recent, al colegei noastre de la Zimnicea.
  • situația din ce în ce mai gravă a spitalelor din teritoriu, care nu reușesc să-și ocupe cu personal calificat posturile scoase la concurs;
  • practica unor manageri de a nu angaja personal suplimentar, motivând că vor crește costurile salariale ale unității;
  • aglomerarea continuă a unităților spitalicești, în condițiile în care populația preferă să apeleze la acestea, în detrimentul serviciilor medicale pe care, în mod normal, ar trebui să le asigure medicina de familie și / sau policlinicile.

Toate acestea conduc la o realitate gravă, pe care autoritățile nu vor să o recunoască: în spitale, mai ales, personalul angajat nu are cum să respecte alternanța zile de lucru – zile de repaus, prevăzută de lege; nu are timpul necesar pentru refacere. Oboseala fizică și psihică se acumulează zi de zi, lună de lună, până când se ating punctele critice care alimentează, mai devreme sau mai târziu, lista neagră a deceselor cauzate de epuizare!

SANITAS cere imperios autorităților să nu mai ignore această problemă! Creșterea salarială nu rezolvă totul. E nevoie de o altă politică de personal, adaptată la nevoile fiecărei categorii de instituție medico-sanitară. Le cerem celor care au putere de decizie să nu se mai uite la această listă ca la o statistică! Stimați politicieni, care aveți ca profesie de bază medicina – cei de pe listă sunt colegii dumneavoastră de breaslă, care au ales să rămână la căpătâiul bolnavului! Priviți-i ca pe o altă imagine a dumneavoastră și luați decizii corecte pentru personalul din sănătate ca și cum le-ați lua pentru propriile persoane! Poate atunci veți judeca corect și veți face ca sistemul de sănătate din România să intre pe un făgaș de normalitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *