21 martie – Comisia de dialog social a Ministerului Muncii: Federația SANITAS a fost singura organizație sindicală din Sănătate și Asistență socială prezentă la discuții, pentru a susține un drept fundamental al angajaților – dreptul la concediul de odihnă!

0
6097
dav

S-a discutat modificarea H.G. 250/1992, act normativ care stabilește modul de acordare a zilelor de concediu de odihnă pentru angajații din instituțiile publice.

În forma sa actuală, actul normativ impune salariaților care îndeplinesc prin cumul, o altă funcție pe lângă funcția de bază, cu normă întreagă, O LIMITARE A DREPTULUI DE A BENEFICIA DE CONCEDIU DE ODIHNĂ PLĂTIT. În esență, angajatul aflat în această situație primește concediu plătit DOAR DE LA UNITATEA UNDE ARE FUNCȚIA DE BAZĂ, prevedere pe care noi, SANITAS, o considerăm anormală și abuzivă.

Din cauza acestor prevederi, H.G. 250/1992 a devenit cel mai important obstacol care blochează încheierea negocierilor și semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate.

În ședința de ieri, reprezentanții SANITAS au cerut abrogarea acestei limitări, astfel încât angajații care-și desfășoară activitatea în două unități angajatoare să beneficia de concediu de odihnă și indemnizația aferentă pentru FIECARE DINTRE RAPORTURILE JURIDICE PE CARE LE-A ÎNCHEIAT. Totodată, SANITAS a cerut coroborarea actelor normative existente, astfel încât angajatorii să fie obligați să respecte durata minimă de 20 de zile de concediu de odihnă, prevăzută în Codul Muncii, iar prin contractele colective de muncă să se poată negocia zile suplimentare de concediu de odihnă, în conformitate cu legislația muncii.

În acest sens, SANITAS a depus o serie de propuneri de amendare a HG 250/1992 și a primit asigurări că acestea vor fi inserate în proiectul de modificare ce va intra, cât mai curând, pe traseul legal de avizare și aprobare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *