„Numărul celor care solicită documente pentru plecarea în străinătate a scăzut la mai mult de jumătate. Au fost în ultima lună două-trei cereri. În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, am spus acest lucru. Salarizarea nu va rezolva problema medicilor din sistemul sanitar românesc. Dotarea este o parte importantă (…) Un pat pentru arşi de la Terapie Intensivă a fost achiziţionat prin licitaţie centralizată, la Ministerul Sănătăţii, cu 105.000 lei. Acelaşi pat, aceleaşi caracteristici, la un spital care solicita rambursarea, 546.000 de lei. De cinci ori mai mult. Şi îmi asum ceea ce spun. Spun pentru prima oară public acest lucru”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Sursa: Antena3.ro